Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Litoralul pentru toţi" se modifică. Care sunt staţiunile în care se reduc preţurile, dar şi cele în care cresc

Publicat in Gandul, joi 25 aprilie 2013 ·

Programul social "Litoralul pentru toţi" va aduce în acest an tarife mai mari decât în sezonul trecut pentru hotelurile din Mamaia şi Eforie, şi mai mici în cazul celorlalte staţiuni, după ce în ultimii ani preţurile au fost diferenţiate doar de gradul de confort al hotelului, nu şi de staţiune.

"Pentru ediţia din acest an a programului au fost propuse pentru prima dată tarife diferenţiate pentru zona Constanţa - Mamaia - Eforie faţă de sudul litoralului (staţiunile Costineşti, Olimp, Neptun, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn, Mangalia, 2 Mai şi Vama Veche)", se arată într-un comunicat al Asociaţiei Litoral- Delta Dunării transmis joi MEDIAFAX.

Programul se desfăşoară în perioada 6 mai - 15 iunie.

Pentru Constanţa, Mamaia şi Eforie, tarifele de persoană pentru un sejur de 6 nopţi prin programul "Litoralul pentru toţi" vor fi, în medie, cu 10-15% mai mari faţă de anul trecut, rezultă din comparaţia cu tarifele anunţate de asociaţii în 2012.

Astfel, un pachet la un hotel de o stea, fără mic dejun, costă 205 lei în aceste staţiuni, faţă de 179 de lei anul trecut, la 2 stele, fără mic dejun, tariful este 235 de lei, comparativ cu 209 lei, iar dacă în pachet este inclusă şi masa de dimineaţă, turistul va plăti 315 lei, faţă de 279 de lei în 2012.

Turiştii care vor să se cazeze la un hotel de trei stele, fără mic dejun, vor achita 265 de lei pentru un sejur de şase nopţi la Mamaia, Constanţa sau Eforie şi 425 de lei pentru acelaşi pachet, dar cu mic dejun (faţă de 379 de lei anul trecut).

Pachetul costă 485 lei la patru stele, cu mic dejun inclus, faţă de 439 de lei anul trecut şi 605 lei la cinci stele cu mic dejun, comparativ cu 549 de lei în 2012.

În schimb, în sudul litoralului pachetele vor fi mai ieftine decât anul trecut, respectiv 159 de lei la o stea, fără mic dejun, 170 de lei la două stele, fără mic dejun şi 269 d

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Elena Lasconi a trecut pe poziţia a doua, depăşindu-l pe Marcel Ciolacu

News.ro acum 26 minute
Candidatul USR la Preşedinţiei Elena Lasconi a trecut pe poziţia a doua, depăşindu-l pe Marcel Ciolacu ca număr de voturi, ceea ce înseamnă că va intra în turul al dolea al alegelor prezidenţiale, cu independentul Călin Georgescu, care este pe primu

Un avion de marfă s-a prăbuşit lângă aeroportul din Vilnius

Mediafax acum 4 ore
Pompierii au fost văzuţi la faţa locului intervenind la o clădire care se află la 1,3 km nord de pista aeroportului. De asemenea, în zonă erau ambulanţe şi poliţie, iar mai multe străzi importante din apropiere au fost închise. Avionul decolase din

Cum explică PNL scorul dezastruos. Deputat: Guvernarea cu PSD ne-a costat, al doilea mandat al lui Iohannis ne-a îngropat

Mediafax acum 2 ore
Adrian Cozma spune că este convins că Partidul Naţional Liberal „trebuie să obţină un scor bun, dincolo de scorul care a fost obţinut” la alegerile parlamentare din 1 decembrie. Totuşi, Nicolae Ciucă, prezidenţiabilul susţţinut de PNL, s-a clasat pe

Ziua Internaţională pentru Eliminarea Violenţei împotriva Femeilor. Mesajul MAE

Mediafax acum 2 ore
În calitate de stat membru al Consiliului Drepturilor Omului (2023-2025) şi al Comisiei privind Statutul Femeii (2024-2028), România urmăreşte promovarea drepturilor femeilor şi fetelor, considerând că protejarea acestora este esenţială pentru dezvo

SURSE Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat luni dimineața mai mulți lideri PSD că demisionează din fruntea partidului

G4Media acum o ora
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, le-a spus luni dimineața mai multor lideri PSD că demisionează din fruntea partidului după ce numărătoarea oficială a indicat că a pierdut în fața Elenei Lasconi competiția pentru turul doi la circa de două mii de voturi

Netanyahu ar fi acceptat propunerea SUA de încetare a focului în Liban. Ce presupune acordul

Ziare.com acum o ora
Prim-ministrul Benjamin Netanyahu ar fi acceptat "în principiu" propunerea de încetare a focului cu gruparea şiită proiraniană Hezbollah în Liban, prezentată de SUA, după ce a avut duminică seara consultări la nivel înalt cu oficiali ai guvernului s

Cushman & Wakefield: Via Montenapoleone din Milano a devenit cea mai scumpă arteră comercială din lume, detronând Fifth Avenue din New York. Calea Victoriei din Bucureşti urcă două poziţii, până pe 38, în clasamentul celor mai scumpe artere comerciale din lume

News.ro acum 34 minute
Via Montenapoleone din Milano, cu o chirie de 1.667 euro/mp/lună, a devenit cea mai scumpă destinaţie de retail din lume, detronând Fifth Avenue din New York (1.628 euro/mp/lună), arată cel mai recent raport "Main Streets Across the World" realizat

REZULTATE REFERENDUM București. Peste 60% voturi „Da” la toate întrebările adresate, anunță AEP

HotNews acum 3 ore
Referendumul iniţiat de primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a fost validat atât din punct de vedere al prezenţei la urne, cât şi al răspunsurilor pozitive la cele trei întrebări adresate, potrivit rezultatelor provizorii, publicate în timp r

Politica monetară a BCE nu ar trebui să rămână restrictivă prea mult, spune economistul şef al BCE

HotNews acum 2 ore
Chiar dacă va mai dura o perioadă până când inflaţia în zona euro va reveni, sustenabil, la ţinta de 2%, politica monetară a Băncii Centrale Europene (BCE) nu ar trebui să rămână restrictivă prea mult, în caz contrar ritmul de creştere a preţurilor

Rușii anunță că au capturat un britanic care s-a alăturat ucrainenilor pe front, în Kursk VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Forţele ruse au capturat un mercenar britanic care lupta alături de armata ucraineană în regiunea rusă Kursk, care este încă parţial controlată de forţele Kievului, a declarat o sursă de securitate pentru agenţia rusă RIA, potrivit Reuters. ”Un merc

Vremea

București
acum

lun.

2°/6°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
joi

5°/10°
Iasi
acum

lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
joi

2°/8°
Constanta
acum

lun.

3°/6°
mar.

2°/7°
mie.

4°/7°
joi

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
joi

2°/6°
Timisoara
acum

lun.

3°/8°
mar.

3°/8°
mie.

4°/8°
joi

6°/10°