Mai mulţi copaci şi arbuşti ornamentali vor fi plantaţi în curtea Spitalului Judeţean de Urgenţă Focşani. Mâine, la ora 10.00, va avea loc acţiunea de plantare a copacilor, acţiune la care sunt invitaţi să participe cadrele medicale din spital. „Fiind primăvară, ca orice gospodari, am igienizat curtea spitalului, care nu mai fusese igienizată de 20 de ani. Sâmbătă îi aşteptăm pe toţi angajaţii, medici, asistenţi, infirmiere, personal auxiliar, să vină să planteze câte un copăcel în curtea spitalului. În acest mod vom aştepta şi noi Sfintele Sărbători Pascale aşa cum se cuvine. Copacii ne sunt donaţi de către Direcţia Silvică, iar arbuştii ornamentali sunt achiziţionaţi de la o firmă”, ne-a declarat managerul Spitalului Judeţean, Constantin Mîndrilă.
Vor fi plantaţi copaci din speciile tei, mesteacăn şi pin.