O cârciumă din centrul comunei Peştişani administrată până de curând de fostul viceprimar al localităţii, dar care a ieşit din afacere între timp, a devenit ieri dimineaţă scena unei crime oribile. Un tânăr de 20 de ani a căzut ca secerat după ce un individ din bar l-a lovit cu halba-n cap şi, cu un ciob, l-a înjunghiat în gât.
Nenorocirea s-a produs după miezul nopţii, când în local mai erau puţini clienţi. Ospătăriţa de la bar aproape că nu şi-a dat seama ce s-a întâmplat, apucând doar să-l vadă pe Valeriu Cartianu întins pe jos, într-o baltă de sânge. „El numai ce intrase în local şi agresorul a venit la el şi i-a turnat nişte bere în cap. S-au îmbrâncit şi atunci a fost lovit cu halba în cap şi înjunghiat. A căzut atât de repede că nimeni nu a mai apucat să facă ceva pentru a-l apăra. Toată lumea a ieşit afară”, povesteşte bărmăniţa de serviciu.
Tânărul suspectat de comiterea crimei, Ion Mustaţă, recidivist după ce a fost implicat în nişte furturi, a plecat liniştit acasă şi şi-a pus bunica să-i spele hainele pline de sânge, femeia trebuind ulterior să dea o declaraţie anchetatorilor în acest sens. Oamenii prin sat şi nu numai spun că nu doar alcoolul ar fi de vină pentru ce s-a întâmplat în barul respectiv, ci şi drogurile. Pentru prima dată, sub protecţia anonimatului, localnicii spun că în comună consumul de droguri este ştiut de mai toată lumea, dar oamenii tac pentru că au impresia că poliţiştii nu fac nimic în acest sens. „Ar putea fi şi drogurile, că am auzit că acum nu le mai ajunge că bea şi fumează, trebuie să se şi drogheze”, spune o localnică.
Ion Mustaţă a fost reţinut ieri dimineaţă în jurul orei şase, ieri pe zi el spunând că nu a vrut să-l omoare pe Cartianu şi că tot ce s-a întâmplat a fost un accident. El a explicat şi că ar fi fost băut, deşi e de luat în calcul şi ce spuneau localnicii în privinţa drogurilor, mai ales că m