Traim cum putem. Unii mai bine, dar foarte multi o duc rau. Pentru ca astea sunt conditiile in Romania. Vrei sa muncesti, dar nu gasesti, desi oferta exista. Dar mereu exista si piedici: ba nu ai experienta suficienta, ba ai prea multa experienta, ba esti prea tanar, ba esti prea batran. Cum o dai nu e bine.
Dar traim. Bucurie? Mai degraba haz de necaz. Speranta? Mai e ceva, atat cat sa nu o luam razna cu totii. Oricum, traim intr-o tara aiurea, cu o societate croita dupa un tipar anapoda, greu de reparat. Se mai straduiesc, unii si altii, sa indrepte lucrurile, dar intr-o mare de dezordine, rezultatul este aproape invizibil.
E nevoie de multa rabdare si multi ani pentru ca Romania sa ajunga, in sfarsit, sa duca o viata normala. Ceea ce inseamna ca vor mai exista generatii de sacrificiu. Cate? Asta depinde numai de noi si de dorinta noastra de a scapa de incertitudinea in care ne invartim acum, de grija zilei de maine, de teama ca vom fi concediati, pentru ca managerii s-au dovedit incapabili sa-si indeplineasca responsabilitatile asumate.
Si uite asa mergem mai departe, unii multumindu-se cu traiul lor lipsit de culoare, altii cautand cu disperare orice posibilitate de a pleca din Romania undeva unde sa poata trai in liniste si siguranta.