Poliţiştii de la Serviciul Rutier au amendat, în două zile, aproape 300 de şoferi grăbiţi. Alţi 16 au călcat pedala de acceleraţie mult prea tare, depăşind limita legală de viteză cu peste 50 de kilometri pe oră, motiv pentru care au rămas fără permise de conducere pentru o perioadă de 90 de zile. Reamintim că în zilele de miercuri şi joi, în intervalul orar 6.00-20.00, sub coordonarea Direcţiei Rutiere din cadrul IGPR, poliţiştii structurilor de poliţie rutieră din judeţele tran-zitate de DN 2 au acţionat pentru prevenirea accidentelor rutiere produse pe fondul nerespectării regimului legal de viteză. În prima zi a acţiunii, poliţiştii vrânceni au depistat în trafic peste 180 de şoferi care au călcat pedala de acceleraţie mai mult decât ar fi trebuit.
Acţiunea nu s-a desfăşurat doar în Vrancea, ci în toate judeţele tranzitate de DN 2. Astfel, în cele două zile cât a durat acţiunea, poliţişti din cadrul Serviciilor Rutiere Ilfov, Ialomiţa, Buzău, Vrancea, Bacău, Neamţ, Iaşi şi Suceava au verificat, în primul rând, respectarea normelor rutiere privind regimul legal de viteză. Pentru depistarea în trafic a conducătorilor de autovehicule care nu respectă regimul legal de viteză şi pentru sancţionarea promptă a acestora, au fost folosite echipamentele de supraveghere video a traficului rutier şi de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, radarele fiind amplasate în sistem cascadă.
De la începutul anului, pe fondul nerespectării regimului legal de viteză, pe DN 2 s-au produs 3 accidente grave, soldate cu decesul a 3 persoane şi rănirea gravă a altor 3.
Poliţiştii de la Serviciul Rutier au amendat, în două zile, aproape 300 de şoferi grăbiţi. Alţi 16 au călcat pedala de acceleraţie mult prea tare, depăşind limita legală de viteză cu peste 50 de kilometri pe oră, motiv pentru care au rămas fără permise de condu