Poliţiştii fac, joi, percheziţii la Sportul Studenţesc din Capitală, administratorul şi finanţatorul clubului, Vasile Şiman, fiind suspectat de evaziune fiscală, după ce ar fi reţinut, dar nu ar fi plătit impozitele şi contribuţiile pentru jucători, producând un prejudiciu de 1,6 milioane de lei, relatează MEDIAFAX.
Poliţia Capitalei a anunţat că se fac verificări economico-financiare la o societate comercială, în cadrul unui dosar penal privind posibila săvârşire de către reprezentanţii firmei a unor infracţiuni de evaziune fiscală, înşelăciune, fals material în înscrisuri oficiale şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.
"În fapt, poliţiştii bucureşteni au fost sesizaţi cu privire la faptul că, în perioada aprilie 2007 - februarie 2013, administratorul şi finanţatorul societăţii comerciale ar fi reţinut şi nu ar fi vărsat, în termenul legal de 30 de zile de la scadenţă, impozitele şi contribuţiile cu stopaj la sursă către bugetul consolidat al statului român, cauzând un prejudiciu de aproximativ 1,6 milioane de lei", a precizat Poliţia Capitalei, într-un comunicat de presă.
Surse din Poliţie au declarat că persoana vizată este Vasile Şiman, administratorul şi finanţatorul Sportului Studenţesc.
Poliţia Capitalei a precizat că a fost sesizată de mai mulţi angajaţi ai societăţii "cu privire la posibile inadvertenţe la modalitatea de încheiere şi derulare a contractelor de prestări servicii, la plata remuneraţiei şi a primelor de joc în perioada anilor 2010 - 2012, precum şi la refuzul reprezentanţilor societăţii comerciale de a plăti drepturile salariale aferente lunilor ianuarie - martie 2013".
Verificările sunt făcute de poliţiştii bucureşteni specializaţi în investigarea fraudelor, coordonaţi de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.
Mijlocaşul Viorel Ferfelea declara, în 10 aprilie, pentru MEDIAFAX, că a formu