Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prina: „La Olimpiadă, îmi doresc ca o medalie să vină de la pugilistele din Slatina”

Publicat in Gazeta Noua, joi 25 aprilie 2013 ·

Mai mulţi oficiali ai Federaţiei Române de Box, dar şi primarul Slatinei, Minel Prina, au fost prezenţi, miercuri, în sala de sport de la LPS Slatina, aplaudând la scenă deschisă jocurile oferite de pugilistele din ţară şi de peste hotare.

Primarul Slatinei, Minel Prina, s-a arătat impresionat de efortul şi forţa degajate de fetele care urcă în ring şi îşi doreşte ca sportiva din Slatina care va participa la Olimpiadă să câştige o medalie.

„Mă bucur că la a doua ediţie a Cupei CSM Slatina am avut atât de mulţi spectatori, că am primit vizita unor sportive din două ţări. Această competiţie mi-a întărit ideea că femeile sunt cel puţin egale cu bărbaţii şi din acest motiv merită o mai mare recunoştinţă şi respect. Vreau ca această competiţie să ia o mai mare amploare şi să fie una importantă în calendarul Federaţiei Române de Box. Jocurile de la Slatina au reprezentat adevărate teste în perspectiva Olimpiadei. La Olimpiadă, îmi doresc ca o medalie să vină de la pugilistele din Slatina, pentru că avem talente, avem tradiţie, nu sunt speranţe deşarte”, a spus edilul Slatinei, Minel Prina, care a fost prezent în sala de sport de la LPS Slatina alături de city-mangerul Cristian Cismaru.

Pe lângă autorităţile locale, la această gală au fost prezenţi şi cei doi vicepreşedinţi ai Federaţei Române de Box, Francisc Vaştag şi Vasile Câtea, meciurile fiind prezentate de cunoscutul comentator sportiv Adrian Fetecău. Fostul mare pugilist român Francisc Vaştag a spus că boxul feminin este dominat de sportivele din Slatina şi Bucureşti.

„Eu am mai participat la astfel de gale internaţionale, dar mă bucur că cei de la Slatina au fost atât de bine organizaţi. Mă bucur că autorităţile locale au fost prezente în sală, în special primarul Slatinei, Minel Prina, vreau să-i felicit pe organizatori, pe antrenorul Gălbenuşe. Nivelul este unul bun, est

Articolul in Gazeta Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesaje de Sfântul Vasile. Urări și felicitări pentru cei care își serbează onomastica în prima zi a anului, generate de Chat GPT

HotNews acum 21 minute
În prima zi din noul an, peste 600.000 de români își serbează onomastica de Sfântul Vasile. Cu ocazia acestei zile, asigură-te că transmiți „La mulți ani” persoanelor dragi ție. Mesaje de Sfântul Vasile pe care le poți trimite oricui „De Sfântul Vas

HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani!

HotNews acum 8 ore
HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani! Vă mulțumim că ne-ați fost alături și că ne urmăriți!

Românii pot circula liber şi pe rutele terestre, de la 1 ianuarie 2025, în ţările din Spaţiul Schengen/ Ce presupune acest lucru şi în ce condiţii mai pot face controale poliţiştii de frontieră

News.ro acum 2 ore
De la miezul nopţii, românii pot circula liber în ţările din Spaţiul Schengen şi pe şosele, după ce, în 12 decembrie 2024, miniştrii de Interne ai UE au decis să elimine controalele la frontierele interne terestre pentru Bulgaria şi România, începân

Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti

Libertatea acum 13 ore
Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti, a anunţat, marţi, clubul ploieştean. Fostul mare internaţional preia, astfel, conducerea tehnică a „lupilor”, semnând, cu FC Petrolul Ploieşti, un contract ce se va întinde până la finalul

Adrian Sârbu, ALEPH NEWS: În 2025, ştii ce ai de făcut. Să nu dormi! Ai de schimbat Constituţia. Vot electronic, direct. În Postul Paştelui vei vota un Preşedinte Independent!

Ziarul Financiar acum 4 ore
Dacă zici că ŞTII PE CE LUME VREI SĂ TRĂIEŞTI în 2025, ŞTII ca va trebui să dormi cu lumina aprinsă. ON. Ăştia vor să te facă de cap. Pe întuneric. La buzunare mai rău decât în 2024. Democrativa 2. Renăscută de Ku Klu Klaus. Fără ruşine. OFF. ŞTII c

România, complet în Spaţiul Schengen. Fără controale la graniţa cu Bulgaria şi Ungaria. Ce înseamnă pentru business intrarea completă în Schengen

Mediafax acum 10 ore
Începând cu 1 ianuarie 2025, la frontiera internă a României, respectiv la graniţa cu Ungaria şi Bulgaria, se elimină controlul de frontieră. Toate persoanele se vor putea deplasa către sau dinspre alte state membre ale Spaţiului Schengen (cu excepţ

Curtea de Apel i-a respins lui Călin Georgescu acțiunea prin care contesta decizia BEC de anulare a alegerilor prezidențiale

Botosani News acum 6 ore
Judecătoarea Cristina Ardeleanu de la Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca neîntemeiată, cererea lui Călin Georgescu de reluare a turului doi al alegerilor prezidenţiale. Decizia nu este definitivă şi mai poate fi atacată la Înalta Curte de Casați

Profesorul Cristian Păun, replică pentru Adrian Câciu: Un incompetent! Optimist, dar incompetent! Aşa sunt ăştia mereu, optimişti... Stai ascuns, nu te mai arăta o perioadă

News.ro acum 11 ore
Cristian Păun, profesor la ASE, are o replică tăioasă pentru fostul ministru al Finanţelor Adrian Câciu, după ce acesta a vorbit despre ”falşi profeţi ai crizei”, făcând referire şi la Păun. ”La sfârşitul anului trecut, am fost printre puţinii care

Ordonanța Trenuleț, în Monitorul oficial: în 2025 îngheață pensiile și salariile bugetarilor, crește impozitul pe dividende, dispar facilitățile din IT, construcții și agricultură

HotNews acum 10 ore
Ordonanța Trenuleț a fost publicată în Monitorul oficial cu aproximativ 2 ore înainte de Anul Nou. Practic, măsurile se aplică în câteva ore. Câteva măsuri au dispărut, unele au fost modificate și au apărut altele noi, cum ar fi cele referitoare la

Examenul și lucrarea de licență devin obligatorii din anul universitar 2025-2026. Ce prevede ordinul de ministru

Ziare.com acum 12 ore
Examenul de licență, lucrarea de licență și alte evaluări de la finalul studiilor universitare vor trebui susținute obligatoriu "în pereche" începând cu anul universitar 2025-2026, conform unui ordin de ministru publicat marți, 31 decembrie, în Moni

Vremea

București
acum

-1°
mie.

-1°/9°
joi

3°/9°
vin.

4°/9°
sâm.

2°/6°
Iasi
acum

mie.

3°/10°
joi

3°/11°
vin.

1°/10°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

1°/10°
joi

6°/11°
vin.

6°/11°
sâm.

3°/8°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mie.

-3°/5°
joi

0°/5°
vin.

-1°/4°
sâm.

-3°/2°
Timisoara
acum

-2°
mie.

-2°/7°
joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/3°