Săptămâna aceasta vă propunem să citiţi cartea ”În aerul rarefiat”, de Jon Krakauer, apărută în acest an, la Editura Humanitas. Povestea se petrece în anul 1996, când Jon Krakauer porneşte, alături de Rob Hall, unul dintre cei mai respectaţi şi cunoscuţi ghizi montani de mare altitudine din lume, în ceea ce avea să devină aventura vieţii sale. Spunând povestea celei mai cumplite ascensiuni din istoria alpinismului mondial, a zilei în care şi-au pierdut viaţa patru dintre membrii expediţiei conduse de Hall (inclusiv acesta), Krakauer îşi îndrumă pas cu pas cititorii de-a lungul expediţiei, din Kathmandu până pe vârful muntelui, unde mândria, lăcomia, deciziile greşite şi ghinionul i-au făcut pe căţărători să cadă pradă furiei neprevăzute a muntelui. Ascensiunea e plină de pericole şi îi face pe alpinişti, profesionişti sau nu, să-şi dezvăluie adevăratul caracter, slăbiciunile şi dorinţele cele mai intime pe măsură ce se apropie de scopul călătoriei lor. ”În aerul rarefiat” este o carte care îi atrage pe cititori într-o aventură teribilă, pe viaţă şi pe moarte.
Cartea a primit premiul Academy Award in Lite-rature din partea American Academy of Arts and Letters. Volumul apărut la Humanitas are 304 pagini şi poate fi achiziţionat la preţul de 28 lei.
Săptămâna aceasta vă propunem să citiţi cartea ”În aerul rarefiat”, de Jon Krakauer, apărută în acest an, la Editura Humanitas. Povestea se petrece în anul 1996, când Jon Krakauer porneşte, alături de Rob Hall, unul dintre cei mai respectaţi şi cunoscuţi ghizi montani de mare altitudine din lume, în ceea ce avea să devină aventura vieţii sale. Spunând povestea celei mai cumplite ascensiuni din istoria alpinismului mondial, a zilei în care şi-au pierdut viaţa patru dintre membrii expediţiei conduse de Hall (inclusiv acesta), Krakauer îşi îndrumă pas cu pas cititorii de-a lungul expediţiei, din