De la Dan Ioan Popescu la Adriean Videanu, nici un ministru al Economiei nu şi-a permis, ca să zic aşa, să numească directori în minerit, mai apoi şi în energie, fără un ok din partea sindicalistului Condescu. S-a întâmplat o dată ca Manţog, când era secretar de stat, prin 2005, să îl zboare pe Trotea de la SNLO, împotriva voinţei lui Condescu, dar nu a durat mult şi a fost şi el zburat de la minister. Puterea lui Condescu a fost una reală timp de mai bine de 15 ani, când toţi marii mahări ai judeţului, dar şi cei veniţi în vizită de la Bucureşti, îi făceau o vizită pentru o tablă prietenească la birou. Prieten de conjunctură şi cu Năstase, şi cu Băsescu, şi cu puterea, şi cu viitoarea putere, Condescu a reuşit mereu să joace la şapte capete şi să îi meargă. S-a terminat aţa? Se pare că da.

Sindicatul lui Marin Condescu a fost una dintre cele mai eficiente structuri sindicale, în sensul bun al cuvântului, fără ironii. A înţeles la timp importanţa restructurării, a acceptat că nu numărul de sindicalişti este important, ci ca aceştia să lucreze într-o companie eficientă, în condiţii decente şi pe salarii bune. Companiile din jurul exploatărilor de lignit din Oltenia, indiferent cum s-au numit ele în ultimii ani, au fost unele de succes. Şi să nu uităm proiectul Complexul Energetic Oltenia, propus de sindicate în 1999, dar pus în practică după un deceniu, posibil prea târziu.

Problemele au apărut când liderul de sindicat a devenit mult prea influent în zona politică, în zona afacerilor, poate şi a poliţiei sau parchetului. Mediator de-a lungul anilor în blaturile dintre PD-L şi PSD, liderul sindical a reuşit să păcălească pe toată lumea. Pe pedeliştii de la Bucureşti că trece Cârciumaru la ei, pe pesedişti că le rezolvă una-alta.

Ce este schimbat acum? USL are o majoritate covârşitoare în parlament şi în structurile de putere locală. Practic, nu are