Spărgătorii de locuinţe au început să caute ponturi inclusiv pe Facebook, unde unele persoane postează fotografii din interiorul propriilor locuinţe, au declarat, joi, judiciariştii Poliţiei Române, cu ocazia lansării unei campanii preventive, informează Mediafax.
Poliţia Română a lansat joi campania preventivă intitulată "Nu-ţi scăpa casa din ochi", care urmăreşte conştientizarea riscurilor la care se expun oamenii când îşi lasă uşile descuiate, ferestrele neasigurate sau când lasă să intre în casă persoane necunoscute, care se recomandă ca fiind reprezentanţi ai unor instituţii publice.
Campania preventivă, desfăşurată împreună cu societatea de asigurări Groupama, va dura până în iulie, timp în care vor avea loc întâlniri cu asociaţiile de proprietari şi vor fi împărţite 300.000 de scrisori şi 150.000 de broşuri. Totodată, la avizierele blocurilor, la sediile unităţilor de poliţie, la intrările în centrele comerciale şi în alte locuri publice vor fi expuse 5.000 de afişe.
Comisarul şef Aurel Călin, de la Direcţia de Investigaţii Criminale a Poliţiei Române, a declarat că hoţii care fură din locuinţe sunt de mai multe tipuri şi folosesc mai multe metode.
Aurel Călin a arătat că tipul hoţului "muncitor" îşi atribuie identităţi şi calităţi false, ca de exemplu de instalator, electrician, lucrător la deratizare sau utilităţi, şi are asupra sa mai multe tipuri de legitimaţii false, cu diverse nume. El a precizat că unii hoţi din această categorie lipesc la intrările în blocuri afişe în care anunţă că vor veni echipe de muncitori de la diverse instituţii, care vor face verificări.
Hoţul "oportunist" este cel care profită de uşile sau ferestrele lăsate deschise de către proprietari. Acesta este, de obicei, îmbrăcat sport, cu trening, şapcă şi ochelari de soare.
În categoria hoţului "sem