Conducerea Poştei Române a decis să folosească la normare, pentru calcularea distanţelor parcurse în mediul rural de poştaşi, Google Map, în locul documentelor iscălite de primari şi transmise la Centru de oficiile judeţene. Pe Google Map, Bixadul a pierdut 37 de kilometri de străzi, iar acum comuna are dreptul la un singur poştaş, în loc de trei sau chiar patru. Pe lângă aberaţia “Google Map”, conducerea Poştei Române este acuzată de liderii sindicali locali şi centrali că, prin reducerea anunţată a programului de lucru de la opt la şase sau patru ore, va genera o reducere a salariilor poştaşilor, atât în mediul rural, cât şi în mediul urban, cu până la 50%, în fapt o formă mascată de concediere colectivă.
Salarii reduse pentru 126 de poştaşi sătmăreni
La Satu Mare, în urma reorganizării companiei, 126 dintre cei 487 de angajaţi din subordinea Oficiului Judeţean Satu Mare vor avea salariile reduse, 36 de poştaşi din mediul urban şi alţi 90 care deservesc mediul rural. Aceştia ar putea pierde până la 270 de lei din salariu, în condiţiile în care venitul mediu net al unui poştaş este de 1100 de lei. “Vor doar să reducă norma, ca timp de lucru, fără a recurge la disponibilizări, pentru a nu acorda salarii compensatorii. În bugetul de venituri şi cheltuieli nu au cuprins sume pentru salarii compensatorii, motiv pentru care recurg acum la manevre bolşevice, în aşa fel încât să reducă fondul de salarii fără a da oamenii afară. Până nu de mult, eram mulţumiţi că aveam locuri de muncă sigure, acesta fiind motivul pentru care în Poştă nu au fost mari nemulţumiri. Asta până în urmă cu un an, când au venit cu japca. S-au axat doar pe reduceri de personal, neangajări, închideri de agenţii etc.”, afirmă Trandafir Tripon, liderul Filialei Satu Mare a Sindicatului Naţional al Lucrătorilor Poştali (SNLP) din România.
Google Map versus Primăria Bixad @N_P