În data de 23 aprilie a fost constituită Subcomisia parlamentară pentru demnitate umană din cadrul Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale, se precizează într-un comunicat de presă.
Activitatea subcomisiei cuprinde drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului sub aspectul protecţiei juridice a vieţii şi demnităţii umane, monitorizarea problemelor legate de respectarea drepturilor cetăţeanului, prin colaborare atât cu autorităţile centrale şi locale ale statului, cu instituţiile aflate sub autoritatea Parlamentului şi a Guvernului, cât şi cu organizaţiile neguvemamentale din ţară şi din străinătate, cu activităţi în domeniu.
Subcomisia va fi condusă de deputatul Mircea Lubanovici şi va promova - în cadrul Parlamentului României - principiul că demnitatea umană şi drepturile omului sunt intrinseci fiinţei sale şi constituie fundamentul tuturor drepturilor omului.
F. A. În data de 23 aprilie a fost constituită Subcomisia parlamentară pentru demnitate umană din cadrul Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale, se precizează într-un comunicat de presă.

F. A.