Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scandal la echipa naţională de handbal feminin?

Publicat in Magazin Salajean, joi 25 aprilie 2013 ·

Trei dintre jucătoarele convocate de selecţionerul Tadici la acţiunea din această săptămână nu s-au prezentat la lot, fiind învoite de preşedintele Gaţu, fără ca antrenorul zălăuan să fie informat de acest lucru

Ca şi cum nu ar fi de ajuns faptul că atât la feminin, cât şi la masculin ne chinuim de la an, la an să revenim pe un podium sau cel puţin în “Careul de Aşi” la un Campionat European sau Mondial, reprezentativa feminină pare să se confrunte şi cu altfel de probleme.

“Tricolorele” pregătite de selecţionerul Gheorghe Tadici au început miercuri cea de-a treia acţiune din acest an a lotului naţional, efectuând un stagiu de pregătire de patru zile la Cheile Grădiştei. Însă, dintre handbalistele chemate la lot, trei nu au răspuns “prezent”, fără ca selecţionerul să ştie că ele vor absenta. Cele trei absente sunt portarul Mihaela Smedescu şi jucătoarele de câmp Melinda Geiger şi Florina Chintoan. “Handbalistele au fost învoite de către preşedinte (Cristian Gaţu, n.r.), peste capul meu, şi le-a asigurat că nu vor fi suspendate. Din punctul meu de vedere, ele sunt lipsă şi voi face un raport către comisiile de resort. Nu înţeleg cum le-a învoit preşedintele? Înseamnă că putem pleca şi noi acasă, că această acţiune nu este importantă”, a declarat selecţionerul Gheorghe Tadici pentru Prosport.

Potrivit aceleaşi surse, în cantonamentul de la Cheile Grădiştei se află 16 handbaliste: portar – Nichita; extreme – Tănăsie, Chiper; pivoţi – Pintea, Agrigoroaie, Brânzan, Manda; linia de 9 metri – Ţăcălie, Băbeanu, Marin, Perianu, Buceschi, Gogoriţă, Varga, Cartaş, Druţu.

comments

Trei dintre jucătoarele convocate de selecţionerul Tadici la acţiunea din această săptămână nu s-au prezentat la lot, fiind învoite de preşedintele Gaţu, fără ca antrenorul zălăuan să fie informat de acest lucru

Ca şi cum nu ar fi de ajuns faptul că atât la feminin

Articolul in Magazin Salajean >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: FCSB este din nou campioana României, după ce CFR Cluj a obţinut doar o remiză cu Universitatea Craiova

HotNews acum o ora
Formaţia CFR Cluj a remizat, sâmbătă seară, în deplasare, scor 2-2, cu Universitatea Craiova, într-un meci din etapa a opta a play-off-ului SuperLigii, rezultat în urma căruia FCSB câştigă titlul a doua oară consecutiv, relatează News.ro. FCSB va ju

Germania nu va mai face publice detalii despre livrările de arme către Ucraina

HotNews acum 2 ore
Guvernul german nu va mai face publice detalii ale ajutorului militar pentru Ucraina, a anunțat sâmbătă cancelarul Friedrich Merz, în timpul unei vizite la Kiev, relatează Reuters și Agerpres. Surse familiare cu această chestiune declaraseră că info

Trupul neînsuflețit al unui bărbat de 58 de ani, găsit în apa Canalului Dunăre-Marea Neagră, în zona Agigea, județul Constanța

Ziua Constanta acum 4 ore
Trupul neînsuflețit al unui bărbat în vârstă de 58 de ani a fost găsit de polițiști, astăzi, 10 mai 2025, în apa Canalului Dunăre-Marea Neagră, la kilometrul 4, în zona localității Agigea. „La data de 10 mai a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului S

Armistițiul dintre India și Pakistan, încălcat după numai câteva ore. Explozii în Kashmir-ul indian

HotNews acum 5 ore
India și Pakistan au convenit sâmbătă asupra unei încetări a focului, însă armistițiul a fost încălcat la numai câteva ori, după ce președintele american Donald Trump, cel care a mediat acordul, anunțase încetarea focului. Încălcările au fost înregi

O femeie a blocat circulaţia feroviară după ce a ajuns cu maşina pe calea ferată, în Eforie Nord. Ce alcoolemie avea

HotNews acum 6 ore
Poliţiştii fac cercetări după ce o femeie în vârstă de 36 de ani a blocat circulaţia feroviară după ce a ajuns cu maşina pe calea ferată din Eforie. Ea a fost testată cu aparatul etilotest şi a rezultat o concentraţie de 1,64 mg/litru alcool pur în

Nicușor Dan, după ce Simion a mulțumit administrației Trump pentru scoaterea României din Visa Waiver: „O trădare inacceptabilă”

HotNews acum 8 ore
Mulțumirile adresate de George Simion administrației Trump pentru scoaterea României din programul Visa Waiver întrucât țara noastră nu ar fi o democrație a provocat o ripostă din partea contracandidatului său, Nicușor Dan, care-i impută liderului A

Federaţia Rusă va „reflecta” la propunerea de încetare a focului în Ucraina pentru 30 de zile

HotNews acum 24 minute
Kremlinul a transmis sâmbătă seară că va „reflecta” la propunerea de încetare a focului în Ucraina înaintată de aliaţii occidentali ai Kievului, dar a avertizat că este „inutil” să se „pună presiune pe Moscova”. Într-un interviu acordat postului ame

Hamas a publicat o înregistrare video cu doi ostatici israelieni în viață

Mediafax acum 3 ore
Videoclipul are peste trei minute. În imagini apar doi bărbați care au fost identificați drept Elkana Bohbot și Yossef-Haim Ohana. Aceștia au fost răpiți în timpul atacului comis de Hamas pe 7 octombrie 2023, potrivit Le Figaro. Cei doi bărbați, afl

Papa Leon al XIV-lea a explicat de ce şi-a ales acest nume, şi-a prezentat blazonul şi şi-a anunţat deviza. Ce le-a transmis cardinalilor săi

HotNews acum 3 ore
Papa Leon al XIV-lea a semnalat că va continua viziunea şi reformele Papei Francisc, spunând cardinalilor catolici din întreaga lume că defunctul pontif a lăsat o „moştenire preţioasă” care trebuie continuată, relatează News.ro. Într-o audienţă cu u

Ministerul Educației, anunț pentru perioada campaniei electorale: „Politica este interzisă în școli”

Gandul acum 5 ore
Ministerul Educației a transmis sâmbătă, 10 mai, într-un comunicat că, în timpul campaniei electorale pentru al doilea tur de scrutin, politica în școli este interzisă. Instituția subliniază că acest aspect nu interferează cu studiul domeniului poli

Vremea

București
acum

dum.

7°/21°
lun.

7°/15°
mar.

9°/17°
mie.

12°/18°
Iasi
acum

10°
dum.

5°/11°
lun.

3°/15°
mar.

5°/15°
mie.

7°/16°
Constanta
acum

dum.

9°/17°
lun.

10°/13°
mar.

9°/15°
mie.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
dum.

6°/11°
lun.

2°/13°
mar.

3°/16°
mie.

6°/14°
Timisoara
acum

dum.

6°/18°
lun.

5°/17°
mar.

5°/18°
mie.

6°/18°