Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VACANŢA DE 1 MAI ŞI PAŞTI: Trenuri suplimentare între 28 aprilie şi 7 mai

Publicat in Monitorul de Cluj, joi 25 aprilie 2013 ·

Un număr de 19 trenuri InterRegio vor circula suplimentar şi mai multe astfel de trenuri vor fi suplimentate cu vagoane, între 28 aprilie şi 7 mai, pentru a face faţă traficului de pasageri estimat cu prilejul mini-vacanţei dintre 1 Mai şi sărbătorile pascale, anunţă CFR Călători.

Totodată, în unele zile libere din perioada 1 - 6 mai, când traficul de călători este diminuat, vor fi anulate unele trenuri de rang superior - InterCity şi InterRegio, precum şi unele trenuri Regio.

CFR Călători recomandă pasagerilor ca, înainte de efectuarea călătoriei, să solicite informaţii despre circulaţia trenurilor în staţiile şi agenţiile CFR din Bucureşti şi din ţară, la numărul de telefon 021/9521 sau online pe www.cfrcalatori.ro.

Programul cu publicul al agenţiilor de voiaj CFR va fi de asemenea modificat. Astfel, în zilele de 1, 2, 4, 5 şi 6 mai, toate agenţiile de voiaj CFR vor fi închise. În ziua de 3 mai, vor fi deschise, între orele 10.00 - 17.30, următoarele agenţii Bucureşti, Craiova, Târgu Jiu, Piteşti, Timişoara, Arad, Sibiu, Iaşi, Botoşani, Vaslui, Piatra Neamţ, Suceava, Bacău.

Distribuţia biletelor CFR se realizează prin următoarele canale: online de pe site-ul www.cfrcalatori.ro, staţiile şi agenţiile de voiaj CFR, distribuitori autorizaţi (agenţii de turism) şi automatele de vânzare din staţiile CFR.

Patru trenuri InterRegio vor circula fără alte opriri pe traseul Bucureşti - Constanţa - Mangalia

Patru trenuri InterRegio vor circula pe traseul Bucureşti - Constanţa - Mangalia fără a se opri în alte staţii decât cele trei, pentru reducerea duratei călătoriei cu trenul din Capitală pe litoral, la două ore şi 40 de minute, informează Ministerul Transporturilor (MT).

Trenurile care vor merge din Bucureşti la Mangalia şi invers, oprindu-se doar în Constanţa pe traseu, sunt:

IR 12080

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 5 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Urmărire în trafic, după ce un şofer beat a refuzat să oprească / În timpul urmăririi, din maşină a fost aruncată o trusă medicală în care se afla o armă

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii maramureşeni au deschis o anchetă şi fac verificări după ce o armă a fost aruncată dintr-o maşină al cărui şofer nu a oprit la semnalul agenţilor şi care era urmărită de autospeciala Poliţ

Construcția unui SPITAL a stagnat 16 luni deoarece nu a primit aviz de mediu. Ministrul Sănătății: „Pe acel teren erau trei nuci. Vorbim de nepăsare”

Gandul acum 3 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, declarat duminică la Digi24 că există „blocaje birocratice” în ceea ce priveşte construcţia de spitale. Acesta vorbit despre un spital pentru care lucrările au stagnat 16 luni, din cauză că nu a fost eliberat

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 11 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Bilanţul dezastrului din Texas a crescut la 59 de morţi. Sunt căutate în continuare 11 fete din tabăra luată de viitură / Papa Leon transmite condoleanţe

News.ro acum 9 ore
Cel puţin 59 de persoane, inclusiv 21 de copii, au murit în inundaţiile din Texas, potrivit unui nou bilanţ al autorităţilor locale, relatează CNN. În timp ce apele se retrag din zonele indundate din centrul Texasului, echipele de salvare continuă s

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 10 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Vremea

București
acum

24°
lun.

24°/39°
mar.

21°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/28°
Iasi
acum

21°
lun.

21°/40°
mar.

22°/37°
mie.

18°/34°
joi

15°/25°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/29°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

18°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

17°/35°
mie.

13°/21°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

22°
lun.

21°/38°
mar.

18°/39°
mie.

13°/20°
joi

12°/21°