DE LA O SĂPTĂMÂNĂ LA ALTA
GUVERNUL NE PROMITE BANI MULŢI
În urma compensaţiilor şi a indexărilor, salariul minim pe economie ajunge la 29.950 iei, iar cel mediu Ia 57.000 lei.
CE VOM FACE CU ACEASTĂ GRĂMADA DE BANI ?
Citiţi lista noilor preţuri si întrebarea rămine fără obiect.
ASEARĂ, LA T.V., PRIMUL MINISTRU NE-A ASIGURAT CĂ SCUMPIRILE VOR FI ACOPERITE INTEGRAL DE COMPENSAŢII! ATUNCI LA CE BUN TOT CIRCUL ĂSTA?
După ce a mărşăluit vreo 2 ani pe DRUMUL KENTULUI EX-COMISARUL GENERAL FLORICĂ,
DE LA GARDA FINANCIARĂ, BATE CÂMPII!
Ne... compensat că a fost rotit de Ia conducerea instituţiei unde s-a avut „ca fraţii^ cu cei mai notorii bişniţari internaţionali (ELLIE NASSAU, LILI KENT, VENERA DI LELLA) pe care i-a ajutat, ca omul săritor, cu tot ce-a putut (şi a putut!) generalul de aţă GHEORGHE FLORICĂ îşi compune, cum şi pe unde poate, o biografie de disident şi de luptător împotriva corupţiei, acuzând SRI-ul, KGB-uI, MOSSAD-ul şi CIA de conspiraţie împotriva lui. în loc să stea liniştit şi să fie încântat că armata mamă vrea să-şi întărească cu preţioasa sa persoană SPATELE şi să mulţumească cerului pentru impotenţa guvernului (oricare alt guvern l-ar fi „rotit" în alt Joc, cu probele indubitabile care există) generalul face valuri, de zor. Le face acum, deşi nu Ie-a făcut niciodată în cele aproape 4 luni de când tot atragem atenţia, mai direct, mai indirect asupra matrapazlâcurilor petrecute la Gardă sub directa sa conducere, tot sperând că nu bagă lumea de seamă că despre el este vorba-
DE ALTFEL, SOLUŢIA ALEASĂ UE AUTORITĂŢI PENTRU DEMONTAREA MECANISMELOR ACESTUI GRAV ACT DE CORUPŢIE GENERALIZATĂ, NI SE PARE CEL PUŢIN STRANIE, PLÂNGE PUŞCĂRIA DUPĂ UNII...
Aveţi puţintică răbdare si veţi afla in curând şi despre un alt „disident" si „luptător împotriva... corupţiei" : dl. colonel Pânzariu, şeful Vămilo