Invitat la postul RFI România, liderul senatorilor liberali, Puiu Hașotti, a declarat că un pact de coabitare ar fi fost util într-o țară în care președintele s-ar fi comportat ca un arbitru, nu ca un „om 100% implicat politic”.
„Acel pact de coabitare, într-o ţară în care preşedintele s-ar fi comportat ca un arbitru şi nu ca un om implicat 100% din punct de vedere politic, ar fi fost util. Într-o ţară precum România în care preşedintele Traian Băsescu nu a fost neutru din punct de vedere politic, acest pact de coabitare are câteva aspecte pozitive şi multe aspecte dubitative. M-aş îndoi că acest pact de coabitare este respectat de una din părţi în proporţie de 100%. Însă pentru imaginea României la Bruxelles este pozitiv. Pentru România este mai degrabă inutil”, a teoretizat Hașotti, citat de RFI România.
El a susținut că acel pact este mai degrabă unul de neagresiune, decât de coabitare. „Nu ştiu în ce măsură există nişte schimbări atât de importante, încât să fi fost nevoie de semnarea unui pact. Cred că dintr-un instinct politic, reprezentanţii autorităţilor şi reprezentanţii instituţiilor fundamentale ale statului trebuiau să acţioneze ca atare, fără să fi fost nevoie de un pact de neagresiune, i-aş spune eu, nu de colaborare, de neagresiune, mai degrabă”, a mai spus senatorul PNL.