Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alexandra Dinu e pe culmile succesului! Serialul in care joacă frumoasa româncă e pe primul loc in Italia!

Publicat in Cancan, joi 25 aprilie 2013 ·

Rolul principal din serialul “Rosso San Valentino” o propulseză acum pe Alexandra Dinu în topul actriţelor din Italia.

Serialul conţine şase părţi de 100 de minute fiecare si avut premiera marti seara. Atunci, el a fost urmărit de aproximativ 5 milioane de telespectatori, câştigând bătălia pentru liderul de audienţă.

“Sunt foarte fericită, iar reacţia publicului şi a presei imediat după primul episod a fost uluitoare. Ne-au urmărit 5 milioane de italieni la primul episod şi am câştigat seara. Lupta a fost grea, mai ales că în Italia acum contextul politic este nesigur şi toată lumea se uită la emisiuni de profil, iar alt canal difuza un meci de fotbal”, declară Alexandra Dinu.

Filmările pentru seria tv “Rosso San Valentino” s-au desfăşurat anul trecut, din martie până în august, în locaţii precum Civitavecchia, Roma şi Genova. În acest serial, Alexandra Dinu joacă rolul principal absolut, acesta fiind cea mai importantă realizare din cariera ei de până acum. “O joc pe Laura, o tânără femeie care lucrează la o fabrică de parfumuri în Franţa şi care se întoarce în Italia pentru a avea grijă de tatăl ei, grav bolnav. După moartea acestuia, Laura decide să rămână în Italia şi să creeze parfumul Rosso san Valentino, în memoria lui. În jurul acestei decizii se conturează o poveste de dragoste aproape imposibilă, cu un barbat aflat aproape de căsătorie. Serialul se bucură de o distribuţie impresionantă, rolul principal masculin fiind jucat de celebrul Luca Bastianello. Regizor este Fabrizio Costa, un nume mare în cinematografia italiană”, povesteşte Alexandra.

Clara Văcaru

Citeste despre: alexandra dinu , Rosso San Valentino , italia , serial vezi comentariile

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Piața Victoriei: Protest cu 2.000 de angajați MIPE, AFIR și APIA nemulțumiți de măsurile legislative recente

Mediafax acum 26 minute
Protestul organizat de sindicatele celor trei instituții, afiliate la Blocul Național Sindical, se desfășoară între orele 10:00-14:00. Participanții au venit din toată țara pentru a-și exprima nemulțumirea față de măsurile care „afectează grav capac

Ministrul Finanțelor anunță că nouă șefi din ANAF au fost schimbați din funcție

Ziua Constanta acum 32 minute
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță marți dimineață că noua conducere a ANAF a schimbat din funcție nouă dintre cele 15 persoane cu funcții de conducere la Antifraudă București, de la adjunctul general până la inspectorii șefi de serviciu

ANM Avertizare de cod galben de vânt puternic în mai multe județe ale țării

Ziua Constanta acum 39 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o nouă avertizare de cod galben de de vânt puternic. Potrivit ANM, intervalul de valabilitate al avertizării este 15 iulie, ora 12.00 – 15 iulie, ora 21.00. Fenomene vizate sunt : instabilitate at

Un mort și doi răniți după un accident între două TIR-uri și o mașină, în Timiș

Press Alert acum 2 ore
Foto: DRDP Timișoara / Facebook Un bărbat a murit într-un accident rutier petrecut marți dimineață, în Remetea Mare, județul Timiș, pe drumul spre A1. În coliziune au fost implicate două TIR-uri și un autoturism cu cinci persoane. Pompierii din Deta

Titularizare 2025. Proba scrisă are loc astăzi, sunt așteptați aproape 40.000 de candidaţi

HotNews acum 2 ore
Concursul național pentru ocuparea posturilor didactice în învățământul preuniversitar, sesiunea 2025, începe marți, 15 iulie, cu proba scrisă. Proba scrisă se desfăşoară începând cu ora 9:00, în 121 de centre de concurs din 41 de judeţe şi din muni

Trump: „Sunt dezamăgit de Putin, dar nu am terminat-o cu el” / Președintele american a vorbit în interviul pentru BBC și de un „mare gentleman”

HotNews acum 2 ore
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu telefonic pentru BBC că este dezamăgit de Vladimir Putin, dar nu a închis relația cu liderul de la Kremlin. Întrebat dacă are încredere în liderul rus, președintele Statelor Unite a răsp

Serghei Lavrov s-a întâlnit cu Xi Jinping la Beijing

HotNews acum 2 ore
Șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov, a avut marți o întâlnire bilaterală la Beijing cu președintele Xi Jinping, a informat Ministerul Afacerilor Externe de la Moscova, potrivit AFP și Reuters. Această întâlnire a avut loc în cadrul participării l

INS: În 2023 cheltuielile de protecție socială au crescut cu 15,4%

Mediafax acum o ora
Din această sumă, 259,8 miliarde de lei au reprezentat prestații sociale directe, restul fiind costuri administrative. Veniturile de protecție socială au totalizat 259,4 miliarde de lei, în creștere cu 12,1% față de 2022. Ponderea cheltuielilor de p

Primele rezultate la examenul de Definitivat vor fi afișate astăzi, 15 iulie 2025

Ziua Constanta acum 3 ore
Primele rezultate ale examenului de definitivat vor fi afișate astăzi, 15 iulie 2025, în centrele de examen și pe pagina de internet a examenului, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării.. Contestațiile se depun la centre

Comisia Europeană aprobă „regimul de roaming fără vize” pentru Ucraina / „În sfârşit, un pas important în integrarea europeană a Ucrainei”

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisia Europeană a aprobat includerea Ucrainei în politica UE „Roam like at Home”, permiţând ucrainenilor să utilizeze serviciile de telefonie mobilă în întreaga UE fără a suporta taxe suplimentare,

Vremea

București
acum

29°
mar.

20°/36°
mie.

21°/35°
joi

19°/32°
vin.

17°/31°
Iasi
acum

27°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
joi

16°/27°
vin.

14°/25°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

21°/29°
joi

20°/25°
vin.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

16°/26°
mie.

17°/27°
joi

14°/21°
vin.

12°/22°
Timisoara
acum

26°
mar.

21°/33°
mie.

19°/30°
joi

16°/24°
vin.

13°/29°