Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primăria Băicoi, afacerea de casă a primarului Ciprian Stătescu

Publicat in altPHel, vineri 26 aprilie 2013 ·

Scuzaţi limbajul, dar trebuie să scriem despre ce se întâmplă la Băicoi! Despre primarul Ciprian Stătescu nu am mai scris, de ceva vreme. De pe când, cu devotament, slujea partidul. PDL, desigur. Prieten apropiat al Robertei Anastase, Stătescu a mai câştigat un mandat la Băicoi. Tot drept reprezentant al PDL-ului. Că doar a împărţit în campanie tot ce s-a mai găsit de soi în cămara organizaţiei democrat liberale. Nu de neglijat au fost sumele oferite în schimbul voturilor. Iar la acest capitol a intrat grandios în scenă chiar Stătescu. Ce-i drept, agonisise ceva bănuţi în mandatul trecut, aşa că şi-a permis să arunce cu ei ca să rămână la primarie. Şi nici nu i-a fost greu, din moment ce îşi completase substanţial veniturile, din bani publici.

Stătescu a vămuit banul public cât a putut, de peste tot. O demonstrează documentele încheiate în numele administraţiei locale sau chiar al lui personal. Cu un tupeu greu de imaginat, mai ales de când tovarășa educatoare Anastase a părăsit prima linie şi a pierdut politic şi ce mai rămăsese de pierdut, Stătescu a sfidat chiar Curtea de Conturi, care anul trecut a descoperit o parte din jaful comis de primar. De la asfaltări până la băncuţele de lemn din parcul oraşului Băicoi, Stătescu şi-a tras partea lui din contracte. Contracte încheiate, de cele mai multe ori, fără respectarea procedurilor de achiziţie. Fie că vorbim de achiziţii publice, produse, servicii sau lucrări. La ultimul control, auditorii s-au luat cu mâinile de cap şi au completat zeci de file cu măsuri. După părerea noastră, ar fi trebuit anunţate imediat organele abilitate, gen poliţie şi parchet. Şi asta pentru că vorbim de fapte care se încadrează de la abuz în serviciu la delapidare. Aruncând o privire în raportul Curţii de Conturi, luăm la întâmplare câteva dintre neregulile constatate. Aflăm astfel că primarul nu a organizat licitaţii şi nici nu

Articolul in altPHel >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trucul prin care s-a câștigat marele premiu de peste 9 milioane de euro la 6 din 49. Biletul a costat 4.413 lei

Libertatea acum 4 ore
Numeroși oameni își încearcă norocul la Loto, iar în cursul serii de joi, 14 noiembrie, s-a câștigat marele premiu la 6 din 49. Norocosul s-a îmbogățit cu peste 9,58 milioane de euro, folosind un truc simplu.

Încă doi români morți în inundațiile devastatoare din Spania. La cât a ajuns numărul deceselor

Ziare.com acum 5 ore
Potrivit informațiilor confirmate de către autoritățile spaniole, alți doi cetățeni români au fost identificați ca fiind decedați în urma inundațiilor care au afectat Comunitatea Valenciană în urmă cu două săptămâni, a anunțat joi, 14 noiembrie, Min

Un bărbat s-a urcat pe clădirea Gării CFR din Brăila și amenință că sare în gol. Un negociator a fost trimis la fața locului pentru a-l convinge să renunțe

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat s-a urcat joi seară, 14 noiembrie, pe clădirea Gării CFR din orașul Brăila, de unde amenință că se va arunca, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Brăila. Polițiștii au fost sesizați joi, în jurul orei 20:35, prin apel 112 cu

Billie Jean King Cup: România a pierdut confruntarea cu Japonia şi se opreşte în primul tur al fazei finale

News.ro acum 8 ore
Echipa României a pierdut cu 1-2 confruntarea cu Japonia, de la Malaga, astfel că se opreşte în primul tur în faza finală a Billie Jean King Cup. Meciul decisiv de dublu a avut protagoniste echipele Monica Niculescu/Gabriela Ruse şi Shuko Aoyama/Eri

Nicolae Ciucă spune că tot ceea ce a ţinut de cheltuielile la vila din Aviatorilor nu a intrat în responsabilitatea sa: Preşedintele Iohannis nu a solicitat să se mute acolo, nu se va muta în acea locuinţă

News.ro acum 8 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat joi, la Hunedoara, că tot ceea ce a ţinut de cheltuielile la vila de protocol din Aviatorilor nu a intrat în responsabilitatea premierului, arătând că prin Hotărârea pe care a semnat-o nu a făcut nimic alt

Silviu Prigoană a fost înmormântat. Ultima dorință a omului de afaceri, respectată de familie

HotNews acum 5 ore
Ceremonia de înmormântare a lui Silviu Prigoană s-a desfășurat joi, într-un cadru restrâns, așa cum și-a dorit fostul om de afaceri. Trupul neînsuflețit al acestuia a fost depus la Cimitirul Evanghelic Lutheran din București, a anunțat familia lui P

UE amendează Meta cu 797 de milioane de euro pentru practici abuzive de care beneficiază Facebook Marketplace

News.ro acum 8 ore
Comisia Europeană a impus joi o amendă de 797,72 milioane de euro companiei Meta Platforms, în urma unor practici abuzive care favorizează Facebook Marketplace, conform unui comunicat oficial citat de CNBC. "Comisia Europeană a amendat Meta pentru î

Crește din nou salariul minim în România. Ciolacu susține că nu mai există obstacole pentru adoptarea majorării din 1 ianuarie 2025

Ziare.com acum 11 ore
Premierul Marcel Ciolacu susține că salariul minim brut european - suma de 4.050 - va intra în vigoare în România din 1 ianuarie 2025. Astfel, țara noastră atinge astfel pragul minim impus de legislația europeană pentru salariul minim, intrată în vi

Marcel Ciolacu: George Simion nu este spion rus / Premierul anunță că a făcut o cerere către SIE

HotNews acum 12 ore
Premierul Marcel Ciolacu a avut o nouă reacție, joi, în scandalul declanșat după acuzațiile lansate de șeful comisiei parlamentare pentru controlul SRI, care a spus că George Simion a avut întâlniri cu agenți GRU. „Simion nu este spion și nu a avut

Beans, un motan din Scoția, a dispărut de acasă și a fost găsit la 500 de km distanță: „L-am căutat peste tot”

Libertatea acum 3 ore
Un motan care a dispărut dintr-o casă din Scoţia a fost căutat cu disperare de stăpânii săi, însă nimeni nu s-a gândit unde ar fi putut ajunge felina. Când nu se mai așteptau să îl revadă, soții McBurnie au primit vestea cea mare, relatează North Wa

Vremea

București
acum

vin.

5°/9°
sâm.

3°/8°
dum.

3°/10°
lun.

4°/10°
Iasi
acum

vin.

2°/8°
sâm.

2°/10°
dum.

3°/12°
lun.

3°/10°
Constanta
acum

vin.

5°/9°
sâm.

5°/9°
dum.

5°/10°
lun.

7°/12°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-2°/4°
sâm.

-2°/6°
dum.

-1°/7°
lun.

1°/11°
Timisoara
acum

vin.

-1°/4°
sâm.

-1°/7°
dum.

1°/10°
lun.

3°/11°