Am văzut înfrîngerea Realului cu comentariul de la Dolce. Oamenii au încheiat în forţă subliniind încă o dată importanţa disciplinei financiare din campionatul german. Comentatorii de fotbal, mai ales după ce economiştii au cam dat-o-n bară cu austeritatea în excel (vezi postarea de ieri), încep să preamărească şi ei rigoarea financiară, renunţînd încă din tur la orice autocontrol. Începe să capete o greutate politică imensă o eventuală revenire a măcar unei echipe spaniole.

Din retorica analiştilor sportivi se ridică marea luptă a megaîndotaraţilor de lux cu robinhuzii germani (Jurgen Klopp a declarat că a fost o seară în care Borussia a luat de la bogaţi, ca Robin Hood). O luptă pe teren a ideilor economice pe înţelesul copiilor. Nu contează că pînă la urmă e cam acelaşi lucru, că nici echipelor nemţeşti nu le sînt străine nici sumele mari, nici falimentul. NU contează că fotbalul e totuşi şi hazard, nu doar politică de club sau investiţii.

Noua politică a comentatorului sportiv vine pe un fundament mai vechi: nu mai e de foarte mult timp doar fotbal, e o chestie pe bani, iar acum lupta investitorilor a ajuns la faza Nord-Sud. Merkel trece în tribună. Iar analiştii sînt cu ea.

Uli Hoeness, preşedintele de la Bayern acuzat de evaziune fiscală, a trecut rapid pe plan secund în dezbatere. Deşi era văzut ca unul dintre susţinătorii lui Merkel în luptă cu evaziunea, l-au prins cu sume nedeclarate acum cîteva zile.

Cîştigă filozofia mult mai adîncă a Bundesligii. Analizele începuseră deja să apară: Bundesliga e echilibrul perfect între banii încasaţi de la spectatori, sponsori şi drepturi TV. Fanii sînt cei privilegiaţi (la Borussia biletele sînt f. ieftine). Drepturile TV, de patru ori mai mici decît în Anglia; media prezenţei la stadion, covîrşitor mai mare (date în acest material).

Discuţiile nesfîrşite despre “cultura fotbalistică şi eco