Romania este, din toate punctele de vedere, cea mai saraca tara a Uniunii Europene. Las deoparte vecinii bulgari, eternii salvatori ai orgoliului nostru ranit. Din aceasta cauza e usor de inteles de ce marile averi - ale oricui - trezesc pasiuni constante si frustrari durabile, tot mai adanci.
Criza a maturat si ultimele iluzii furnizate de creditele bancare acordate in masa, iar indatorarile pe viata pentru o masina sau un apartament s-au transformat in destine frante si credite neperformante.
In mijlocul acestei fotografii e de inteles cum luxul sfidator si cinic afisat de cateva capetenii din politica, Biserica sau media, de exemplu, isterizeaza marea masa a celor care se zbat pentru a supravietui. Iar angoasele provocate de nesiguranta zilei de maine nu fac decat sa accentueze furia fata de privilegiatii care sfideaza nu doar bunul simt, ci viata insasi.
Cum sa nu crape venele de furie omului intors de la munca aproape de miezul noptii, cand afla ca angajati in diferite companii de stat castiga intre cateva mii si zeci de mii de euro pe luna?
Cand unii trebuie sa munceasca in doua-trei locuri pentru a supravietui si afla seara de la televizor, abia reusind sa isi mai tina ochii deschisi, ca Biserica construieste si din banii lor un kitsch de beton mai inalt si decat Casa Poporului, iar capetele BOR se plimba in masini de firma exclusiviste si manageriaza zeci de firme, reactia s-ar putea sa nu mai fie nici macar previzibila.
In Cipru, doar ca exemplu, Biserica Ortodoxa s-a oferit sa isi doneze averea ca sa salveze tara din criza economica.
Din cauza unui articol despre averile si afacerile institutiei publicat in Adevarul, sefii sutanelor au inteles ca trebuie sa iasa si sa-i atace pe cei care muncesc si platesc taxe ca ei sa isi primeasca salariile. Nu mai conteaza unde este dreptatea, raman
