I se spune ”Johnny”, ”Jean”, Nelu… Este vorba despre cunoscutul Ioan Cojocari, secretarul Primăriei Timișoara, cam de o… viață! Este ba băiatul bun, vorbăreț, hazliu, ba încruntatul lumii, agitat, întunecat, supărat ca un tunet pe vreme de vară! Mi-a povestit cineva, un domn fin al orașului, un intelectual liberal, despre începuturile lui Johnny în administrația democratică: ”Era jurist, eram grăbiți să găsim, după revoluție, pe cineva să preia cât mai repede locul de secretar la consiliul județean, care abia se forma… Pe cine? Pe cine? Am intrat într-un birou, l-am găsit pe Cojocari, cu clisa și ceapa pe o foaie de hârtie, pe birou, mânca… Am zis: hai să-l luăm, că nu avem acum pe altul…”. Și uite-așa, pâş-pâş, ulterior, a plecat la Primăria Timișoara, locul pe care, în 1992, ca primar, avea să-l câștige Viorel Oancea, primarul care, cu adevărat, i-a băgat pe țigani în centrul Timișoarei, acceptând lungul șir de acte false, așa-zisele ”acte de moștenitori”, aduse din tot felul de țări, testamente false, compilate, falsificate olograf, acte despre care Johnny știa… Apoi și-a consolidat poziția, folosindu-se și de o mare doză de credulitate a dlui Ciuhandu, pe care l-a convins că este onest și corect! În fine, ultimul său gest, circul cu demisia din PCR și incompatibilitatea, o poantă penibilă, cu iz de brânză râncedă (sau pâşcăvită?), mi-a confirmat nevoia de a scrie despre… Johnny. Nu, nu m-am supărat deloc atunci când în ”Opinia Timișoarei” avea să apară, publicată, o înregistrare cu Johnny, una realizată la modul funny de către un coleg de breaslă. Nu m-am supărat pentru că el, Johnny, spunea adevărul! Da, am fost de zeci de ori la primărie, acum vreo trei-patru ani, făcând lobby pentru un proiect al Grupului Bega, mai exact așezarea unui avion, ca obiect decorativ stradal, pe una dintre clădirile de pe Calea Șagului. Este adevărat că nu mi-am dat seama (nai