Prim-ministrul Victor Ponta a insistat joi asupra intenţiei de a impozita salariile şi pensiile din sectorul public care depăşesc 1.000 de euro. Premierul şi-a exprimat totodată speranţa că îi va convinge pe toţi liberalii de necesitatea ei, chiar dacă Crin Antonescu "a înţeles", dar nu este de acord.
Premierul a fost întrebat de jurnalişti dacă îşi păstrează intenţia de a impozita veniturile persoanelor din sectorul public care depăşesc 1.000 de euro.
"În primul rând, trebuie să-i conving nu pe partenerii liberali, că mulţi dintrei ei - vorbesc de domnul Chiţoiu, de ceilalţi - ştiu, de cei care stau pe margine şi-şi dau cu părerea sau scriu editoriale că, dacă am putea să reducem altfel salariile din regii şi societăţile de stat, am face-o, dar nu putem dintr-un simplu motiv: toate aceste salarii sunt pe baza contractelor şi, orice decid eu mâine în consiliul de administraţie sau în adunarea generală, a doua zi sunt dat în judecată şi se câştigă procesul. S-a mai întâmplat şi cu domnul Boc, şi cu toată lumea. Singura soluţie constituţională prin care poţi să reduci în aceste domenii veniturile foarte mari este soluţia impozitării. Dar până-i conving pe toţi care nu înţeleg şi nu ştiu aceste lucruri, nu-i nimic, am multă răbdare", a spus Ponta, citat de Mediafax.
Întrebat dacă este nevoie să-i explice aceste lucruri şi co-preşedintelui USL, premierul a precizat că Antonescu a înţeles "foarte bine", în schimb nu este de acord cu această măsură.
"Dacă (liberalii-n.r.) nu sunt de acord, nu o adoptăm", e explicat premierul, el adăugând că deciziile importante în USL "nu se iau cu forţa, se iau discutând?.
Ponta a mai precizat şi care sunt cauzele care-l determină să ia în calcul introducerea "taxei de solidaritate".
"Eu nu cred neapărat că e o problemă că de ce câştigă atât de mulţi bani,