Directorul executiv al grupării Oţelul Galaţi, Remus Pascu, a declarat, joi, că echipa pregătită de Petre Grigoraş nu se va muta în oraşul Voluntari, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Sunt mandatat să comunic faptul că echipa nu se va muta la Voluntari, acest lucru nu este adevărat. Echipa Oţelul va rămâne la Galaţi, nu va fi mutată nicăieri. Este echipa Galaţiului şi nu are sens să ne gândim că echipa va fi mutată", a spus Pascu.
Oficialul grupării gălăţene a mai spus că nu se pune problema ca antrenorul Petre Grigoraş să plece de la echipă, ba mai mult, se doreşte prelungirea contractului dintre cele două părţi. "Intenţionăm să-i propunem lui Grigoraş, atunci când va reveni alături de noi, un contract, dacă ar fi posibil pe viaţă, dar oricum un contract pe o perioadă foarte îndelungată".
Despre starea de sănătate a lui Grigoraş, cel care a suferit o intervenţie chirurgicală la o clinică din Braşov, directorul general al clubului, Narcis Răducan, a spus că antrenorul va reveni alături de echipă în două săptămâni: "Am stat de vorbă astăzi cu antrenorul Petre Grigoraş, avea ceva dureri, dar eu cred că are caracterul necesar să treacă peste aceste probleme. În două săptămâni va fi la capacitate maximă lângă echipă, până atunci va fi la stadion, dar nu se va putea implica din punct de vedere fizic".
Directorul executiv al grupării Oţelul Galaţi, Remus Pascu, a declarat, joi, că echipa pregătită de Petre Grigoraş nu se va muta în oraşul Voluntari, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Sunt mandatat să comunic faptul că echipa nu se va muta la Voluntari, acest lucru nu este adevărat. Echipa Oţelul va rămâne la Galaţi, nu va fi mutată nicăieri. Este echipa Galaţiului şi nu are sens să ne gândim că echipa va fi mutată", a spus Pascu.
Oficialul grupării gălăţene a mai spus că nu se pune problema ca antrenorul Petre Grigoraş să plece