Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sindicatul de la Uzinele Sodice Govora negociază clauzele CCM

Publicat in Bursa, joi 25 aprilie 2013 ·

* UPDATE 17:26:

Ministrul Mariana Câmpeanu a dispus ieri verificarea respectării legislaţiei muncii şi a condiţiilor de muncă de la Uzinele Sodice Govora, în urma sesizărilor primite de la reprezentanţii salariaţilor, se precizează într-un comunicat de presă.

În aceeaşi zi, inspectorul general de stat al Inspecţiei Muncii, Ciprian Georgian Dragomir, s-a deplasat la sediul societăţii şi a purtat discuţii atât cu salariaţii şi reprezentanţii acestora cât şi cu conducerea Uzinelor Sodice Govora, încercând medierea între părţi şi aplanarea conflictului.

S-au purtat, astfel, negocieri cu membrii Sindicatului "Sodistul" şi cu echipa managerială a Societăţii Uzinele Sodice Govora, la care au participat prefectul judeţului Vâlcea, Mircea Alexandru Nadolu şi preşedintele consiliului judeţean Vâlcea, Ion Cîlea.

La iniţiativa ministrului Mariana Câmpeanu, au fost dispuse verificări ale modului în care au fost respectate prevederile legislaţiei din domeniul relaţiilor de muncă şi al securităţii în muncă şi în special a condiţiilor de muncă pe care le au salariaţii protestatari.

S-a constatat, în acord cu salariaţii de la Uzinele Sodice Govora, că singura soluţie de rezolvare a conflictului de muncă şi detensionare a situaţiei este încheierea în timp cât mai scurt a contractului colectiv de muncă la nivel de unitate.

---

Ministrul delegat pentru dialog social, Adriana Doina Pană, precizează referitor la Uzinele Sodice Govora, unde angajaţii protestează prin greva foamei de trei zile, că, din anul 2007, odată cu privatizarea uzinelor, în Contractul Colectiv de Muncă (CCM) era prevăzut ca 16% din veniturile din exploatare ale uzinei să fie alocate salariaţilor, conform precizărilor unui comunicat de presă.

La Uzinele Sodice Govora a existat, anual, o creştere salarială, până în limita de 10-11%.

În acest an, în negocierile p

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ultima zi de depunere a candidaturilor la alegerile prezidențiale 2025. Lidera POT, Anamaria Gavrilă și fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu, aşteptaţi la BEC

HotNews acum o ora
Sâmbătă este ultima zi în care mai pot fi depuse candidaturi la Biroul Electoral Central pentru alegerile prezidențiale din mai, notează Agerpres. Potrivit calendarului aprobat de Guvern, ultima zi de depunere a candidaturilor este 15 martie, ora 24

Agenția de rating Moody’s schimbă la „negativă” perspectiva României, invocând reforma fiscală „amânată semnificativ” și mediul politic „din ce în ce mai turbulent”

HotNews acum 3 ore
Vineri seara, într-o mișcare previzibilă, agenția Moody’s a schimbat perspectiva asupra Guvernului României la negativă din stabilă. Agenția invocă reforma fiscală „amânată semnificativ” și mediul politic intern „din ce în ce mai turbulent”. Decizia

Keir Starmer l-a acuzat pe Putin că „nu ia pacea în serios”. Premierul britanic organizează sâmbătă un summit prin videoconferinţă la care participă şi Ilie Bolojan

News.ro acum 2 ore
Premierul britanic Keir Starmer l-a acuzat, vineri, pe preşedintele rus Vladimir Putin că „nu ia pacea în serios”, după ce Moscova şi-a exprimat rezervele faţă de armistiţiul cu Ucraina propus de Statele Unite. „Dispreţul total al Kremlinului faţă d

Nouă pană de curent generalizată în Cuba, a patra în ultimele şase luni

News.ro acum 3 ore
O nouă pană de curent de amploare, a patra în mai puţin de şase luni, a afectat Cuba vineri seara din cauza prăbuşirii sistemului naţional de electricitate învechit al ţării, relatează AFP. În jurul orei 20.15 vineri seară (00.15 GMT sâmbătă), ”o pa

JD Vance spune că Elon Musk a făcut greşeli la conducerea DOGE / Miliardarul a plecat cu Trump la Mar-a-Lago VIDEO

HotNews acum o ora
Vicepreşedintele JD Vance a declarat, vineri, că Elon Musk a făcut unele greşeli la conducerea Departamentului pentru eficienţă guvernamentală (DOGE), care acţionează pentru a reduce apartul federal, notează News.ro. „Elon însuşi a spus că uneori fa

SUA intenţionează să impună restricţii de călătorie cetăţenilor din mai multe ţări. Pe listă, Coreea de Nord, Iran și Belarus

HotNews acum 59 minute
Un oficial american care a vorbit cu presa sub protecția anonimatului a declarat că administraţia Trump ia în considerare introducerea unor restricţii de călătorie pentru cetăţenii anumitor ţări. Potrivit unui memoriu intern obţinut de Reuters, pe l

Sean „Diddy” Combs a pledat nevinovat la noi acuzaţii

News.ro acum o ora
Sean „Diddy” Combs a pledat nevinovat la un cap de acuzare modificat care include noi acuzaţii de muncă forţată, relatează BBC. Actul de acuzare suplimentar susţine că mogulul rap şi-a forţat angajaţii să muncească multe ore sub ameninţarea unor dau

Trump recunoaște că a fost „puțin sarcastic” când a promis că va opri repede războiul din Ucraina

Mediafax acum 2 ore
Declarația a venit în cadrul unui interviu pentru emisiunea de televiziune „Full Measure”, în contextul în care, la 54 de zile de la începerea celui de-al doilea mandat al său, administrația Trump încă încearcă să medieze o soluție pentru încheierea

Horoscop pentru sâmbătă, 15 martie 2025. Întâlniri și dialoguri se conturează pentru una din zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Datorita banilor sunt posibile discutii aprinse in relatiile parteneriale, atat sambata cat si duminica. Se pare ca veniturile tale, fie stii numai tu de ele, fie fluctueaza atat de mult, incat apar neplaceri serioase in cheltuielile comune c

Miting în Piața Victoriei, sâmbătă: "Este momentul să ne facem auziți" - Cine este organizatorul

Ziare.com acum o ora
Un miting ”EuRo Manifest” este programat, sâmbătă, de la ora 17:00, în Piaţa Victoriei din Capitală, unde va fi citit Manifestul pentru Europa, un document susţinut de peste 40 de organizaţii civice din ţară şi diaspora şi de mii de oameni din toate

Vremea

București
acum

14°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/20°
lun.

4°/11°
mar.

0°/5°
Iasi
acum

13°
sâm.

12°/25°
dum.

4°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

14°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/15°
lun.

4°/10°
mar.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

9°/22°
dum.

5°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/3°
Timisoara
acum

13°
sâm.

12°/18°
dum.

6°/12°
lun.

2°/9°
mar.

-1°/6°