Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alţi pomi îşi fac apariţia pe pietonalul din Centru

Publicat in Flacara Iasului, joi 25 aprilie 2013 ·

După schimbarea teilor cu salcâmi japonezi pitici tineri, municipalitatea a mai adus, marţi după-amiază, încă trei specii de arbori pe pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt. Aproximativ 25 de pomi, aflaţi fiecare într-un ghiveci din lemn, au fost amplasaţi pe porţiunea dintre sediile Consiliului Judeţean şi Primăriei.

Exemplare de cireş ornamental, arţar şi ibiscus au fost expuse pe pietonalul din centrul oraşului. Municipalitatea încearcă astfel să-şi spele păcatul tăierii teilor de pe bulevardul Ştefan cel Mare. Noii arbori provin din pepiniera proprie a Serviciilor Publice SA. În perioada următoare, cei din Palatul Roznovanu promit alte schimbări similare în zonă.

„Pietonalul Ştefan cel Mare va îmbrăca anul acesta o nouă haină. Este un spaţiu multifuncţional unde se vor petrece evenimente culturale, târguri şi expoziţii. Am schimbat destinaţia din cea de trafic în pietonal, astfel încât toţi ieşenii să se poată bucura de această atmosferă. În perioada următoare, vom aduce şi patru pergole şi vom face şi un ansamblu verde, dacă pot să spun aşa, care va fi punctul de atracţie al întregului pietonal“, a declarat Sebastian Buraga, purtătorul de cuvânt al Primăriei Iaşi.

Pe ghivecele de lemn amplasate pe pietonal sunt ataşate plăcuţe din metal cu stema Principatului Moldovei. Întrebat în legătură cu semnificaţia acestui element, Buraga nu a putut oferi un răspuns plauzibil.

„A cui stemă vroiai să fie? Pietonalul Ştefan cel Mare este o arteră importantă care este destinată nu numai ieşenilor“, a precizat purtătorul de cuvânt al municipalităţii.

Probabil aceste însemne de pe ghivecele cu arbori au fost făcute la comanda primarului Gheorghe Nichita, care deja se vede „voievod“ al regiunii Moldova, cu atât mai mult cu cât week-end-ul trecut a fost ales vicepreşedinte PSD coordonator pentru această regiune.

După schimbarea teilor cu salcâmi

Articolul in Flacara Iasului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum o ora
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

Comisia Europeană: România nu îndeplineşte, în prezent, criteriile pentru a adera la zona euro

News.ro acum 27 minute
Comisia Europeană a publicat, miercuri, raportul ei de convergenţă, în care evaluează progresele realizate de Bulgaria, de Cehia, de Ungaria, de Polonia, de România şi de Suedia în direcţia aderării la zona euro. Documentul evidenţiază rezultate mix

Poliția Română face angajări masive. Ce posturi au fost scoase la concurs

Ziare.com acum 40 minute
Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă, a anunțat Ministerul de In

Meciul România – Slovacia, decisiv pentru calificarea în optimile EURO 2024, se vede în două pieţe din Timişoara

Press Alert acum 4 ore
Jocul România – Slovacia, ultimul din grupa E al „tricolorilor” la EURO 2024, va putea fi vizionat de timişoreni în două pieţe publice din oraş. Partida decisivă va fi redată live pe ecrane atât în Piaţa Libertăţii, într-un nou eveniment organizat d

NATO: Mark Rutte va fi următor secretar general al organizației

Press Alert acum 2 ore
Aliații NATO l-au desemnat miercuri pe premierul olandez Mark Rutte să fie următorul șef al NATO. Funcția a fost vizată și de președintele României, Klaus Iohannis, dar acesta s-a retras din cursă în urmă cu câteva zile. Anunțul a fost făcut prin in

Băuturile alcoolice și tutunul vor putea fi cumpărate doar cu buletinul. Ce amenzi primesc comercianții care nu verifică vârsta clienților

Ziare.com acum o ora
Proiectul de lege care prevede că vânzătorii de băuturi alcoolice și produse din tutun trebuie să ceară buletinul fiecărui client pentru a verifica vârsta a fost adoptat de Camera Deputaților miercuri, 26 iunie. Vânzătorii din unităţile comerciale ş

Elena Lasconi îşi va depune candidatura pentru alegerile prezidenţiale: „Voi câştiga”

Adevarul acum 15 minute
Noul preşedinte al USR, Elena Lasconi, a anunţat, miercuri, că îşi va depune candidatura pentru alegerile prezidenţiale din acest an. Primărița municipiului Câmpulung Muscel crede că dacă va fi votată să ajungă în turul al doilea al alegerilor din t

Scriitorul Varujan Vosganian este noul preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România

Ziua Constanta acum o ora
Scriitorul Varujan Vosganian este noul preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România. „Alegeri la Uniunea Scriitorilor din România. Noul preşedinte este domnul Varujan Vosganian, membru al Filialei Bucureşti Poezie, cu 660 de voturi din 740 de votu

Ceremonial militar organizat de Garnizoana Tulcea pentru a celebra Ziua Drapelului Național al României

Ziua Constanta acum 24 minute
Astăzi, 26 iunie 2024, Mihai Huleni, vicepreședinte al Consiliului Judeţean Tulcea, și Ștefan Coman, consilier al președintelui Consiliului Județean, Horia Teodorescu, au participat la ceremonialul militar organizat de Garnizoana Tulcea pentru a cel

Reacția Rusiei după alegerea lui Mark Rutte la șefia NATO: ”Puţin probabil să poată schimba ceva”

Ziare.com acum 25 minute
Rusia a declarat miercuri, 26 iunie, că alegerea prim-ministrului în exerciţiu al Ţărilor de Jos, Mark Rutte, în funcţia de secretar general al NATO nu va atrage după sine schimbări în politica Alianţei Nord-Atlantice, care urmăreşte să reprime în m

Vremea

București
acum

32°
mie.

20°/32°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

29°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

28°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
Timisoara
acum

30°
mie.

19°/30°
joi

18°/31°
vin.

18°/30°
sâm.

20°/32°