Termenii lozincă şi slogan ilustrau perfect, în presa românească de acum cîteva decenii, polarizarea produsă de maniheismul ideologic, fenomen pe care l-a descris Françoise Thom în Limba de lemn: împărţirea cuvintelor în bune şi rele, în cuvintele noastre şi cele ale duşmanului. Lozinca era un termen cu încărcătură pozitivă; de exemplu, Scînteia din 22 aprilie 1949 publica, în pagina a treia: „Lozincile Comitetului Central al PMR pentru ziua de 1 Mai 1949.“ Sloganul era burghez şi negativ: citatul cu care este ilustrat cuvîntul în Dicţionarul limbii române (DLR, Litera S) e tot din 1949, din Contemporanul: „Vechiul slogan al politicii imperialiste britanice «Africa a africanilor» se întoarce azi împotriva celor care l-au lansat.“
DE ACELASI AUTOR Huzur / "Timp cînd n-ai nevoie să munceşti şi eşti fericit" Opinologi, părerişti, părerologi Eu şi scalpul meu... Humus Diferenţa de tratament se vedea clar în lexicografia vremii: în Dicţionarul limbii române moderne (DLRM, 1958), lozinca avea o definiţie înnobilată ideologic, plină de atribute pozitive: „formulare concisă şi pregnantă a unei idei călăuzitoare, a unei chemări pentru îndeplinirea unei sarcini.“ Slogan, în schimb, era însoţit de precizarea „adesea peiorativ“, fiind descris ca „formulă care rezumă în chip lapidar o teorie sau o problemă la ordinea zilei (şi care revine ca un refren în vorbirea sau în scrierile curente)“. Definiţiile măreau artificial distanţa dintre sensurile celor două cuvinte. Dicţionarele de azi fac mai vizibilă asemănarea, dar continuă să urmeze vechile modele. În DEX 2009, lozinca e o „formulare concisă şi pregnantă a unei idei, destinată să reţină atenţia şi utilizată pentru propagandă politică, publicitate etc.“, iar sloganul – o „formulă pregnantă, concludentă care exprimă, în chip lapidar, ţelurile politice, economice ale unor grupuri, organizaţii etc. sau o problemă de ac
