Senatorul PPDD Tudor Barbu a declarat ieri că Patriarhia Română a adresat o scrisoare Senatului în care semnala care este reprezentantul său în relaţia cu Parlamentul, Barbu relatând acest lucru în contextul în care la un eveniment de Buna Vestire a participat un alt preot. Barbu a amintit că în ziua în care se sărbătorea Buna Vestire (25 martie) a adus o cruce de lemn de la Mănăstirea Tismana care a fost amplasată pe peretele sălii de plen, la eveniment participând şi preotul Vasile Băltăţescu.
"Domnul Băltăţescu Vasile, preot de altfel, a venit şi mi-a spus că reprezintă Biserica Ortodoxă şi atunci mi s-a părut firesc - fiind un demers cu conotaţie clar religioasă - să-l invit şi pe domnia sa să ne fie alături acestui grup. A fost acolo, şi-a pus sutana pe dânsul şi a participat la acest moment. După 24 de ore am primit primul semnal voalat, după au devenit semnale foarte clare că Sfântul Sinod şi Preafericitul Părinte Patriarh au fost în mod firesc neliniştiţi de acest moment, pentru că la el a participat altcineva decât persoana care este acreditată şi mandatată să reprezinte Biserica Ortodoxă în relaţia cu Parlamentul", a susţinut senatorul PPDD.
El a mai precizat că a adresat BOR o scrisoare în care precizează că eroarea îi aparţine, pentru că a crezut că "în Parlamentul României nu pot umbla nănău, de aiurea, oameni care pretind că sunt mandataţi de BOR şi ei de fapt nu sunt". Barbu a mai susţinut că respectivul preot nu este unul "fals", ci un "fals reprezentant care şi-a însuşit în mod greşit şi a uzurpat calitatea de reprezentant al Sfântului Sinod şi al BOR în Parlament".
Senatorul a menţionat că într-o adresă a Patriarhiei, din 4 martie, dată anterioară evenimentului amplasării crucii în plenul Senatului, se arăta că preotul Vasile Băltăţescu nu are calitatea de a reprezenta Patriarhia Română în relaţia cu Parlamentul.
Purtătorul