Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sefi de reviste premiati la Universitatea Oradea

Publicat in Bihor Online, joi 25 aprilie 2013 ·

Scris de Cristian Horgoș - Universitatea din Oradea şi-a expus revistele din ultimii 50 de ani şi a premiat redactori-şefi de mare ţinută.

La Biblioteca universitară s-a vernisat miercuri expoziţia „Revistele Universităţii din Oradea 1963 – 2013”, în cadrul aniversărilor jubiliare „50 de ani de învăţământ superior continuu” la Oradea.

Dintre coordonatorii de reviste, rectorul Constantin Bungău i-a premiat pe redactorii şefi Istvan Sas şi Severus Daniel Covaciu-Marcov ai „North-Western Journal of Zoology”, revista cea mai bine cotată din cadrul UO, precum şi pe universitarul Sever Dumitraşcu, un foarte apreciat conducător de lucrări şi doctorate în istorie şi arheologie.Lângă soldaţii de la Secu

„Pentru susţinerea lucrărilor ştiinţifice, aş reaminti meritul celor doi rectori deosebiţi de pe vremea Institutului, cât şi a domnului Teodor Maghiar, care, dincolo de tot felul de critici, e cel care a ridicat şi această Bibliotecă unde ne aflăm astăzi. Pe vremea Institutului, soldaţii de la Securitate făceau instrucţie în actualul campus iar noi, cei din primul Consiliu Ştiinţific, ne încălzeam în jurul unei vetre de cărbuni brichetaţi şi frigeam slănină”, a amintit Dumitraşcu de începuturile Universităţii.Experţi în herpetologie

Surprins de premiu, Istvan Sas a povestit simplu cum au pus bazele Jurnalului de Zoologie, între două trenuri, precizând că o bună parte din articole vin şi din alte ţări. „Din zona Crişurilor s-a remarcat herpetologia”, ne-a răspuns Istvan Sas la întrebarea prin ce articole locale a câştigat valoare revista.

„Se cuvine să evidenţiem revistele de valoare prin articole şi clasarea lor în baze de date naţionale şi internaţionale. Să vedem ce avem de făcut de acum încolo, pentru ca revistele din top să se menţină iar celelalte să cugete cum să ajungă în top. Cunosc efortul redacţional: să sudezi un colectiv editorial, să culeg

Articolul in Bihor Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum o ora
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

VIDEO Nicușor Dan, în aplauzele liberalilor, la ieșirea de la Congresul PNL. Ce a declarat președintele

HotNews acum 2 ore
După discursul în care a lăudat PNL-ul care „a mers în direcția corectă” când România a trecut printr-un moment dificil în urmă cu două luni, președintele Nicușor Dan a fost aplaudat la ieșirea din sala unde se desfășoară congresul. Nicușor Dan, car

Csoma Botond la Congresul PNL: Expresia „lasă că merge și așa” nu-și mai are locul

Mediafax acum 39 minute
Csoma Botond, reprezentantul UDMR, a transmis la Congresul Partidului Național Liberal că vechile atitudini nu mai funcționează. Reprezentantul UDMR a recunoscut că relația cu PNL este complexă, cu momente bune, dar și tensionate, variind de la cola

Modificarea Statutului PNL, ratificată la Congresul extraordinar al partidului

Ziua Constanta acum 58 minute
Congresul extraordinar al PNL a ratificat, sâmbătă, modificarea Statutului partidului, informează Agerpres. S-au înregistrat un vot împotrivă și două abțineri privind modificarea Statutului PNL, potrivit secretarului general interimar al liberalilor

Vine din nou canicula. Cod galben în şase judeţe şi în București. Valul de căldură se va extinde şi intensifica

HotNews acum 2 ore
ANM a emis o atenționare cod galben de caniculă care vizează, duminică, șase județe și Capitala. Meteorologii spun că de săptămâna viitoare căldura extremă va fi resimțită în mai multe zone din țară. Duminică, în intervalul orar 12 – 21, în judeţele

Nicuşor Dan a anunţat o conferinţă de presă, luni, la ora 10

News.ro acum o ora
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a anunţat că, luni, la ora 10, va face o conferinţă de presă şi va răspunde la toate întrebările jurnaliştilor.

Nicușor Dan, la Congresul PNL: România are un VIITOR tangibil, peste 2-3 ani

Gandul acum o ora
Nicușor Dan le-a transmis mulțumiri liberalilor, pentru că „în urmă cu două luni, România a trecut printr-un moment dificil și PNL a mers pe direcția corectă”. Șeful statului a participat la Congresul Extraordinar al PNL, organizat sâmbătă. În opini

Ciprian Ciucu, despre o candidatură la Primăria Capitalei: Sper să am partidul cu mine

Gandul acum 2 ore
Pentru Ciprian Ciucu, susținerea PNL pentru o eventuală candidatură la Primăria Capitalei este „un pas esențial”. Întrebat dacă vicepreședinția PNL ar fi un prim pas către o candidatură la Primăria Capitalei, Ciprian Ciucu recunoaște că are emoții ș

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum 5 ore
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

Congres PNL - Moşteanu (USR): Sunt doi oameni politici în jurul cărora putem construi momentul ăsta. Nicuşor Dan şi Ilie Bolojan au arătat prin tot ce au făcut în anii ăştia şi mai ales în ultimele luni că merită această încredere a populaţiei

News.ro acum 2 ore
Ministrul Apărării Naţionale, Ionuţ Moşteanu (USR), a afirmat, sâmbătă, la Congresul PNL, că sunt doi oameni politici în jurul cărora se poate construi în acest moment şi aceştia sunt preşedintele României, Nicuşor Dan şi premierul Ilie Bolojan. Moş

Vremea

București
acum

28°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

25°
sâm.

15°/30°
dum.

15°/31°
lun.

18°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/29°
lun.

18°/32°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

25°
sâm.

15°/29°
dum.

17°/35°
lun.

22°/37°
mar.

21°/36°