Tribunalul Comercial a definitivat joi tabloul credal, iar Horia Ţiril a depus planul de reorganizare a societăţii. Azi comisia Federaţiei va anunţa verdictul în ceea ce priveşte licenţierea Univeristăţii. Sentinţa poate fi atacată cu apel.
Judecătorul sindic a definitivat tabelul de creanţe ale Universităţii Cluj, astfel că Horia Ţiril, administratorul judiciar, a depus şi planul de reorganizare, ce urmează a fi votat de creditori pe 17 mai şi validat de instanţă cinci zile mai târziu. Mult mai arzătoare rămâne problema licenţierii, comisia de specialitate din cadrul Federaţiei Române de Fotbal urmând să dea azi primul verdict. În cazul în care nu va primi un vot pozitiv, clubul clujean are drept de apel.
Tabelul creditorilor a fost definitivat şi aprobat joi, iar creanţele totale ale Universităţii se învârt în jurul sumei de 6,5 milioane de euro. Judecătorul sindic a respins solicitarea lui Florian Walter de a fi admis cu alte cinci milioane de lei pe tabelul credal, pe lângă cele 10 milioane cu care a fost înscris iniţial. Astfel, administratorul judiciar al „Şepcilor roşii", Horia Ţiril, a depus şi planul de reorganizare, similar cu cel preliminar votat luni de Adunarea Generală a Creditorilor, şi care prevedea reducerea cuantumului datoriilor la 2,4 milioane de euro. Conform acelui document, salariaţii, Direcţia Generală a Finanţelor Publice, dar şi anumiţi creditori strategici (Cluj Arena SA, Scutul Negru, administraţia Bazei Sportive „Clujana") urmau să-şi încaseze în totalitate sumele restante. Pe de altă parte, creditorii chirografaţi erau trecuţi cu zero lei, categorie din care face parte şi Florian Walter, alături de firmele sale. Walter, prin avocaţii săi, a votat planul preliminar în şedinţa de la începutul săptămânii, iar la termenul de miercuri, de la Tribunalul Comercial, a anunţat că-şi rezervă dreptul de a depune un plan de reorganiz