Poliţia Română a înregistrat în primul trimestru circa 9.700 de furturi din locuinţe, dintre care 40-45% au fost în mediul urban, majoritatea la blocuri, respectiv apartamente şi boxe, hoţii profitând de uşile neasigurate, însă numărul faptelor nu a crescut faţă de perioada similară a anului trecut.
“Anul trecut, ca şi în primul trimestru al acestui an, furturile din locuinte reprezintă 14% din totalul furturilor sesizate Poliţiei Române, deci nu sunt atât de însemnate”, a declarat joi într-o conferinţă de presă comisarul-şef Călin Aurel, director în cadrul Direcţiei Investigaţii Criminale, cu ocazia lansării unei campanii de informare şi avertizare a cetăţenilor, denumită “Nu-ţi scăpa casa din ochi!”, derulată împreună cu Groupama Asigurări.
La oraşe, hoţii acţionează în timpul zilei pe parcursul săptămânii de lucru (54,9%), iar în weekend pe timpul nopţii (56,3%). În schimb, la sate preferă să dea spargeri noaptea, atât în cursul săptămânii (60,8%), cât şi în weekend (60,1%).
Cel mai adesea, hoţii fură bani (30%), aparatură electronică, audio/video, calculatoare (21,2%), telefoane mobile (16%), bijuterii (13%), aparate folosite în construcţii (10,9%), haine (10,1%), produse alimentare (9%), electrocasnice (8%), băuturi alcoolice (5,6%) şi materiale de construcţii (5,5%), potrivit unei analize a Poliţei efectuate pe 3.000 de cazuri soluţionate, prezentată de comisarul-şef Constantin Stroescu, director al Institutului de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii.
În cele mai multe cazuri (22,8%) pierderile sunt estimate între 100 şi 500 de lei, urmate de cele cu 500-1.000 de lei (15,3%) şi doar în 0,7% din cazuri sunt furate bunuri şi bani în valoare de peste 50.000 de lei.
Furturile au loc pe fondul uşilor neasigurate sau prin împrietenirea hoţilor cu proprietarii, pretinzând că sunt de la diverse instituţii sau companii de utilităţi, dar