Prefectura Neamț, alături de Ziarul de Roman și de alte publicații din județ, a organizat proiectul “Ziarist pentru o zi”, în care elevi reprezentanți ai școlilor din mediul rural din Neamț s-au întrecut în realizarea unei publicații.
Au participat elevi ai școlilor și liceelor din Bicaz Chei, Boghicea, Borca, Borlești, Pipirig, Războieni, Țibucani și Valea Ursului. După evaluarea materialelor, câștigătorii competiției au fost elevii Liceului Tehnologic “Ion Creangă” Pipirig, care au creat publicația START. Îi felicităm pe toți micii ziariști și vă prezentăm rezultatele muncii lor.
Astăzi, materialul desemnat ca “cea mai bună rubrică mondenă”, din ziarul “Micul jurnalist”, al elevilor de la Școala Gimnazială Nr. 1 Țibucani.
MONDEN
1. ȘOC! Una dintre cele mai silitoare eleve ale Școlii Nr.3 Țibucani a fost prinsă copiindu-și tema la matematică, ÎN PAUZ|!!!
Eleva în vârstă de 15 ani a fost surprinsă într-o pauză copiindu-și tema de la matematică. Deși e considerată una din cele mai sârguincioase fete a acestei școli, a fost prinsă pe picior greșit. Chiar și pentru colegii care au văzut-o în această ipostază a fost o surpriză. Dânsa nu a avut o reacție tocmai plăcută când și-a dat seama ca a fost pozată de către un coleg cu un aparat foto.
2. Senzațional! S-au înșelat reciproc și nimeni nu a știut nimic…
Totul părea că merge bine, dar în paradis au apărut câțiva nori negri care au distrus o relație frumoasă și promițătoare între M.A și C.B, îndrăgiții și popularii noștri colegi. Cei doi dădeau impresia că fidelitatea nu era o problema pentru ei, însă adevărul era unul destul de crud. Ea a fost văzută la brațul unui tânăr focos, după toate probabilitățile din comunele vecine, iar el a fost surprins la o petrecere ținând în brațe unul din starurile sexy de pe la noi.
Aceștia au pu