Un tânăr de 17 ani, din Slatina, este cercetat în stare de reţinere după ce, miercuri, în timp ce conducea un autoturism, nu a oprit la semnalul poliţiştilor şi, în timp ce fugea de aceştia, s-a răsturnat. Totul a început pe DJ 546, pe raza comunei Teslui, tânărul demarând către satul Comăniţa, când a văzut oamenii legii.
Poliţiştii au urmărit autoturismul, iar într-o curbă la stânga, conducătorul auto a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile. Din autoturismul avariat, au fugit trei persoane, care au fost prinse după aproximativ doi kilometri, pe câmp. În maşină, a fost găsit accidentat un tânăr de 16 ani, din Slatina, care a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, unde i s-au acordat îngrijiri medicale, fără a necesita internarea.
Şoferul este acuzat de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, conducerea unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei şi vătămare corporală din culpă.
Un tânăr de 17 ani, din Slatina, este cercetat în stare de reţinere după ce, miercuri, în timp ce conducea un autoturism, nu a oprit la semnalul poliţiştilor şi, în timp ce fugea de aceştia, s-a răsturnat. Totul a început pe DJ 546, pe raza comunei Teslui, tânărul demarând către satul Comăniţa, când a văzut oamenii legii.
Poliţiştii au urmărit autoturismul, iar într-o curbă la stânga, conducătorul auto a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile. Din autoturismul avariat, au fugit trei persoane, care au fost prinse după aproximativ doi kilometri, pe câmp. În maşină, a fost găsit accidentat un tânăr de 16 ani, din Slatina, care a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, unde i s-au acordat îngrijiri medi