- Editorial - nr. 81 / 25 Aprilie, 2013 Abandonam, pentru moment, incursiunile in istoria ungurilor, care s-au legat de noi ca iedera de copac si ne-au tinut atat de mult la piept, timp de aproape o mie de ani, incat era sa ne sufoce. Interesant lucru, entitatea statala Transilvania n-a apartinut niciodata, si mai ales in vechime, Ungariei, dar popularea ei cu unguri, incepand cu secolul al XI-lea, in urma invaziilor, a creat in mediile social politic si economic ale acesteia o situatie de subordonare si impilare a romanilor, de unde ni s-au tras atatea suferinte. O situatie nemaiintalnita in uzul imperialilor europeni, asupra careia vom reveni. Se cuvine insa sa privim si la paiul din ochii nostri, pentru ca in astfel de relatii de subordonare nu putem omite si vina celui invins. Cert este ca dupa distrugerea statului centralizat dac si retragerea administratiei romane, in anul 271, sub permanentul asediu al barbarilor, stramosii nostri dacoromani, statorniciti ca agricultori si buni gospodari, n-au ajuns sa-si incropeasca structuri militare capabile sa faca fata navalitorilor. Si chiar daca au reusit partial acest lucru, sansa lor de izbanda in fata hoardelor navalitoare ar fi fost nula. Viata a demonstrat ca niciun stat din Europa n-a putut sa faca fata valului de invazii de acest gen, dar nici chinezii si nici indienii. Strategia de lupta a mongoloizilor a fost multa vreme un unicat caruia nu i-a rezistat nicio forta. Daca s-ar fi putut altfel, cu siguranta, astazi, n-am mai vorbi de tragediile care ni s-au intamplat. Cu toate acestea, dupa increstinarea de la 1001, asa cum recunosc si istoricii lor, ungurii n-au putut cuceri Transilvania printr-o simpla "batalie in mars”. Au avut nevoie de peste doua secole ca sa ajunga de la Tisa la izvoarele Muresului, si de acolo la Miercurea Ciuc, Sfantu Gheorghe si Brasov, dovada ca si voievodatele acestea ale Transilvanie