Magistratul este acuzat de procurorii DNA a încasat nejustificat, de la Consiliul Superior al Magistraturii, suma totală de 66.942 lei, iar şoferul Roşca Angel-Gabriel a încasat în mod nejustificat suma de 7.668 lei.
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus astăzi trimiterea în judecată a lui Adrian Toni Neacşu, judecător la Tribunalul Vrancea şi membru ales al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), în prezent suspendat şi al lui Roşca Angel Gabriel, şoferul acestuia, atât la Tribunalul Vrancea, cât şi la CSM.
În sarcina lui Toni Neacşu s-au reţinut mai multe infracţiuni, precum „participaţie improprie la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în formă continuată, fals intelectual, în formă continuată, participaţie improprie la infracţiunea de uz de fals, în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată” în timp ce şoferul acestuia este învinuit de „participaţie improprie la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în formă continuată, fals intelectual, în formă continuată, uz de fals, în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că în cursul lunilor iulie, septembrie, octombrie, noiembrie şi decembrie 2012judecătorul Adrian-Toni Neacşu, în calitate de judecător, membru ales al Consiliului Superior al Magistraturii, a încasat nejustificat, de la Consiliul Superior al Magistraturii, suma totală de 66.942 lei, reprezentând venituri din salarii şi asociate (din care diurnă de detaşare în sumă de 13.136,12 lei), aferente unui număr de 48 de zile în care a