Zeci de voluntari, marea lor majoritate copii, alături de angajați ai Primăriei Moțca și postului de Poliției din localitate au participat astăzi la acțiunea de igienizare a popasului din pădurea Codrii, din fața cabanei cu același nume. Toți și-au unit forțele într-un scop util existenței umane. Vorbim de protejarea mediului înconjurător.
La primele ore ale dimineței participanții au fost împărțiți pe grupe și a fost stabilită zona de acțiune. Ei au strâns peturile, hârtiile sau lucrurile abndonate. În pauzele care le-au luat voluntarii au servit un pahar cu suc sau apă, au primit dulciuri, ca urmare a sponsorizărilor obținute.”Sperăm ca acei oameni care vor trece prin această zonă să păstreze curățenia, apreciind astfel munca noastră”, ne-a declarat Adrian Elefteriu, angajat al Primăriei Moțca.
Tot astăzi în localitate beneficiarii ajutorului minim garantat au igienizat malurile albiei râului Moldova. Acțiunile de ecologizarea nu ar fi fost posibile fără sprijinul următorilor sponsori: Marius Pintilie (Lorimer SRL), Gruia Dascălu (DasgRom SRL), Neculai Câtea, și Victor Mătăsaru (Alex Gabriel).
Zeci de voluntari, marea lor majoritate copii, alături de angajați ai Primăriei Moțca și postului de Poliției din localitate au participat astăzi la acțiunea de igienizare a popasului din pădurea Codrii, din fața cabanei cu același nume. Toți și-au unit forțele într-un scop util existenței umane. Vorbim de protejarea mediului înconjurător.
La primele ore ale dimineței participanții au fost împărțiți pe grupe și a fost stabilită zona de acțiune. Ei au strâns peturile, hârtiile sau lucrurile abndonate. În pauzele care le-au luat voluntarii au servit un pahar cu suc sau apă, au primit dulciuri, ca urmare a sponsorizărilor obținute.”Sperăm ca acei oameni care vor trece prin această zonă să păstreze curățenia, apreciind astfel