Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ofensiva culturală a elevilor continuă - Cărţi pentru Liceul din Tinca

Publicat in Crisana, joi 25 aprilie 2013 ·

De "Ziua internaţională a cărţii şi a drepturilor de autor" tinerii din Consiliul Judeţean al Elevilor (CJE) Bihor au organizat mai multe acţiuni cu scopul de a-i face pe elevi să pună mai mult preţ pe lectură. În cadrul campaniei "Lectura e Cool-Tură!" au fost împărţite peste 2.000 de cărţi dar tinerii spun că nu se vor opri aici. Până la această oră au reuşit să strângă aproape o mie de volume pentru a dota biblioteca unui liceu din judeţ.

Cel mai important eveniment de "Ziua cărţii" a avut loc săptămâna aceasta la Biblioteca Universităţii din Oradea, unde tinerii au avut parte de adevărate lecţii despre carte, ţinute de lect. univ. dr. Florin Cioban şi lect. univ. dr. Marius Miheţ şi de un moment unoristic realizat de actorul Ioan Oros. Elevii Edina Bodor, David Halasz şi Liviu Guiaş au interpretat imnul campaniei, iar tinerii au putut admira o expoziţie tematică intitulată "Cărţile care ne-au făcut oameni". De asemenea, tot cu această ocazie au fost împărţite 650 de cărţi noi şi 960 de reviste educative, 800 de stickere de promovare a campaniei şi 200 de semne de carte în mai multe spaţii publice (zona centrală a oraşului precum şi în campusul Universităţii din Oradea). Pentru că în organizarea şi desfăşurarea campaniei s-au implicat şi au muncit foarte multe şcoli, cea mai bună dintre ele, Colegiul Tehnic "Ioan Ciordaş" din Beiuş, a fost premiată cu 50 de volume de cărţi, o sută de reviste educative precum şi diplome. "Evenimentul a fost al doilea al campaniei Lectura e Cool-Tură! "Citeşte şi fă-i să citească!" care va mai avea încă două etape. În cadrul ei, la mijlocul lunii mai, biblioteca Liceului Teoretic "Nicolae Jiga" din Tinca va fi dotată cu cărţi colectate din mai multe şcoli din Bihor. Până la această dată am reuşit să adunăm 920 de volume dar cred că vom depăşi o mie", a spus, pentru Crişana, Mark Lukacs, preşedintele CJE Bihor. Parteneri ai

Articolul in Crisana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Îi spulberăm” » Gigi Becali, în extaz după ce a aflat adversara FCSB-ului: „Nu sunt de talia noastră”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Gigi Becali (67 de ani), finanțatorul de la , a reacționat după ce a aflat preliminar al Ligii Campionilor. Campioana en-titre din Superliga, dacă trece de dubla cu Shkendija, va juca apoi cu învingătoarea dintre Shelbourne, din Irlanda, și , din Az

66,2% dintre români cred că Nicolae CEAUȘESCU a fost un lider bun. Semnal de alarmă tras de sociologul Remus Ștefureac

Gandul acum 55 minute
INSCOP Research a realizat, în parteneriat cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Comunist (IICCMER), cea mai amplă cercetare sociologică dedicată nostalgiei după comunism, care va fi publicată mâine, transmite dire

Șoferul care s-a urcat pe cabina TIR-ului și a blocat traficul rutier pe Autostrada A1, în semn de protest, reținut. Alți 13 pietoni au fost amendați

Ziua Constanta acum o ora
Șoferul, în vârstă de 33 de ani, care a blocat traficul rutier în semn de protest, la data de 20 iulie 2025, pe Autostrada A1, pe sensul Pitești - București, la kilometrul 19, a fost reținut de polițiști, pentru 24 de ore, pentru împiedicarea sau în

Constanţa: Bărbat, arestat preventiv după ce a încercat să îşi ucidă fosta parteneră, lovind-o cu maşina/ Anterior, el o ameninţase cu moartea/ Femeia are nevoie de două luni de îngrijiri medicale

News.ro acum o ora
Un bărbat a fost arestat preventiv după ce a încercat să îşi ucidă fosta parteneră şi a lovit-o cu maşina când femeia mergea pe trotuar, evenimentul având loc pe o stradă din Cernavodă, judeţul Constanţa. Bărbatul susţine că a fost un accident şi nu

România a avut cel mai mare deficit guvernamental din UE în primul trimestru, 7,5% din PIB, potrivit unei analize Eurostat

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Deficitul guvernamental ajustat sezonier a scăzut, atât în Uniunea Europeană cât şi în zona euro, în primul trimestru al acestui an, comparativ cu ultimul trimestru al anului trecut, o tendinţă simil

Peste 1500 de blocuri rămân fără apă caldă în Capitala aflată zilele acestea sub cod roșu de caniculă

HotNews acum 3 ore
Sute de blocuri din patru sectoare ale Capitalei, nu vor avea apă caldă în următoarele zile din cauza unor lucrări la sistemul de termoficare, în contextul în care meteorologii au anunțat cod roșu de caniculă în București, până miercuri. Termoenerge

„Executat” de Rădoi de la Craiova, Andrei Ivan a reacționat pe Internet: „Cu durere, nu pentru că așa mi-am dorit”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Veste-șoc în Superliga! în cursul zilei de luni. Atacantul a publicat un mesaj pe rețelele de socializare la câteva minute după anunțul clubului. Ivan Nu știu ce-mi rezervă viitorul, dar știu un lucru: indiferent unde voi merge, voi purta cu mine, m

Cod roșu de caniculă în șase județe și București. Temperaturi de 41 de grade prognozate de meteorologi

HotNews acum 4 ore
ANM a emis mai multe avertizări de căldură extremă valabile pentru luni și marți. Până spre sfârșitul săptămânii valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor persista în vestul, sudul și parțial centrul țării, au anunțat meteorologii. Canic

PSD amenință din nou cu ieșirea de la guvernare. Paul Stănescu: „Reformele nu se fac cu teroare administrativă”

Adevarul acum 5 ore
Paul Stănescu subliniază că PSD nu poate accepta ca partenerii de coaliţie, USR şi PNL, sǎ atace continuu partidul, dar sǎ aibǎ votul de susţinere al social-democraţilor când e vorba de asumarea răspunderii. Secretarul general al PSD critică dur noi

Alertă în România după ce avioane ucrainene au intrat în spațiul nostru aerian. Aeronave de luptă F-16 și Eurofighter, ridicate de la sol. Anunțul MApN

HotNews acum 4 ore
Avioane ucrainene au fost detectate, în noaptea de duminică spre luni, în spațiul aerian al României, după un atac al rușiilor cu rachete și drone asupra unităților militare din Ucraina, a anunțat Ministerul Apărării Naționale, care a precizat că ae

Vremea

București
acum

35°
lun.

20°/37°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

21°/38°
Iasi
acum

32°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/31°
joi

19°/34°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

23°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

32°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

17°/31°
joi

19°/33°
Timisoara
acum

35°
lun.

19°/37°
mar.

19°/35°
mie.

20°/36°
joi

23°/39°