Curtea Supremă a ordonat miercuri partenerului din Islanda al celor doi giganţi din domeniul serviciilor financiare, Visa şi MasterCard, să deblocheze donaţiile pentru site-ul de informaţii WikiLeaks, închise în 2010.
O hotărâre similară a fost pronunţată în iulie, atunci când Valitor (fosta Visa Iceland) a întrerupt fără un motiv real contractul cu WikiLeaks, potrivit Agerpres.
Instanţa i-a acordat societăţii un termen de 15 zile pentru a redeschide portalul de donaţii, altfel Valitor va fi nevoit să achite o amendă zilnică de 800.000 de coroane, echivalentul a peste 5.200 de euro.
Siteul WikiLeaks a ajuns faimos la nivel global când a publicat documente clasificate privind războiul din Irak şi Afganistan, precum şi o multitudine de secrete ale diplomaţiei americane. Acum, siteul trebuie să facă faţă tentativei companiilor Visa şi MasterCard de a bloca donaţiile internauţilor.
WikiLeaks precizează că pierderile sunt de ordinul milioanelor de dolari.
Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, declară într-un comunicat: „Mulţumim poporului islandez că a demonstrat că nu se lasă intimidat de grupurile de servicii financiare susţinute de Washington, cum ar fi Visa“.
Au fost depuse plângeri împotriva blocării de donaţii şi în alte ţări, iar acum Comisia Europeană evaluează dacă trebuie să ancheteze această afacere.