* evenimentul a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute, organizator fiind Clubul Rotary Brăila în parteneriat cu Clubul Rotary din California * \"Dorinţa cea mai mare a fost să ajutăm această categorie şi am considerat că cel mai bine o îndeplinim dacă aducem în ţară o parte din experienţa şi cunoştinţele specialiştilor americani\", a declarat Iulian Grigorescu, membru al Clubului Rotary Brăila şi promotor local al acestui eveniment
La sfârşitul săptămânii trecute, timp de trei zile, specialişti din diverse domenii, care se ocupă cu îngrijirea persoanelor cu autism, au beneficiat de un program special de formare. Sesiunea, conţinând o serie de prelegeri cu titlul \"Primii paşi ai intervenţiei în autism - Bazele intervenţiei\", are la bază un stagiu de formare organizat anul trecut cu profesori din California, Statele Unite, recunoscuţi specialişti în domeniu. La Brăila programul a fost susţinut de către psiholog Ariana Niculescu, unul dintre cei trei formatori români pregătiţi de specialiştii americani. Printr-un comunicat de presă transmis redacţiei, aceasta a declarat că \"ţinta principală a fost informarea cu privire la modalităţile de integrare ale diferitelor tehnici cunoscute de diagnostic şi terapie şi asupra modalităţilor de integrare socială observate şi asimilate în urma experienţei cu experţii din Statele Unite\". Iulian Grigorescu, membru al Clubului Rotary Brăila şi promotor local al acestui eveniment, a declarat că \"importanţa acestui eveniment constă în efectul larg şi pe termen lung pe care îl generează. La cursul organizat la sediul firmei Infotop, din strada Campiniu, au participat psihologi, învăţători, fizio-kineto-terapeuţi, profesori logopezi, profesori psihopedagogi, toţi specialişti care în viaţa de zi cu zi se ocupă de îngrijirea persoanelor cu autism, iar o investiţie în perfecţionarea acestora va ajuta direct un număr ext