Mesajul a fost trimis. Multumesc!

APEL CÃTRE FANI

Publicat in Vremea Noua, joi 25 aprilie 2013 ·

Raul Costin: “Împreunã depãsim momentul greu”

UNITATE… Raul Costin, mijlocasul galben-verzilor considerã cã momentul mai greu prin care trece echipa poate fi trecut doar împreunã cu suporterii. Acesta cheamã fanii pentru a fi alãturi de echipa în meciul de sâmbãtã seara.

Jucãtorul Vasluiului considerã meciul cu Astra ca fiind unul foarte important în ceea ce priveste parcursul vasluienilor pe final de sezon. Daca echipa va castiga sâmbãtã, fotbalistul e convins cã în urmãtoarele sase etape, jocul se va îmbunãtãti.

R: Raul, cum ai caracteriza meciul cu Chiajna?

Costin: A fost un meci echilibrat, în care am ratat iar foarte mult. Din pãcate mingea nu a intrat decât o singurã datã în poarta adversarilor desi ocaziile pe care le-am avut au fost mult mai multe.

R: Urmeaza Astra, echipa de pe pe locul 2.

Costin: Da, un meci pe care trebuie sã-l tratãm cu foarte mare atentie. Parcursul de pânã acum al echipei nu prea ne mai permite sã facem pasi gresiti, de aceea sâmbãtã vom încerca sã facem tot ce-i posibil sã batem. Pentru a putea bate avem însa nevoie si de ajutorul fanilor. Nu pot sã uit meciul pe care l-am jucat în semifinala cupei acasã cu Fc Brasov, atunci când tot stadionul cânta si sustinea echipa. Pentru jucãtori e foarte important sã fie sustinuti în timpul meciului si nu înjurati. De aceea vreau sã fac un apel cãtre fani ca sâmbãtã sã vinã cât mai multi la stadion si sã ne sustinã. Doar împreuna putem depãsi momentul mai putin bun.

R:Poti face o comparatie între vechiul si noul antrenor ?

Costin: Eu am lucrat bine si cu domnul Hizo. Gabi Balint e tânãr, îl simtim aproape de noi. Nu ne rãmâne decât ca impreunã cu el sã facem din nou suporterii fericiti.

Raul Costin: “Împreunã depãsim momentul greu”

UNITATE… Raul Costin, mijlocasul galben-verzilor considerã cã momentul mai greu prin care trece echipa poate fi

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 4 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum o ora
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum o ora
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 5 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 2 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum o ora
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

UPDATE - Congresul PNL - Bolojan a fost ales preşedintele PNL cu 976 de voturi / Noii prim-vicepreşedinţi ai partidului sunt: Predoiu, Ciucu, Veştea şi Pauliuc / Dan Motreanu, noul secretar general al partidului / Ce a declarat Ilie Bolojan

News.ro acum 4 ore
Ilie Bolojan a fost ales sâmbătă, la Congresul PNL preşedintele partidului, cu 976 de voturi. Delegaţii au stabilit şi cine vor fi cei patru vicepreşedinţi ai partidului. Aceştia sunt: Cătălin Predoiu, Ciprian Ciucu, Adrian Veştea şi Nicolae Paulicu

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 3 ore
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

Britanicii Cash și Glasspool au cucerit titlul de dublu masculin la Wimbledon

Mediafax acum 3 ore
Julian Cash și Lloyd Glasspool, favoriții numărul cinci, au reușit să câștige sâmbătă trofeul la Wimbledon la dublu masculin, primul lor titlu de Grand Slam ca echipă. Aceștia au învins în finală cu scorul 6-2, 7-6(3) perechea formată din Rinky Hiji

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 6 ore
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

Vremea

București
acum

25°
sâm.

17°/31°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

22°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/32°
lun.

19°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

22°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/30°
lun.

22°/30°
mar.

24°/30°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/29°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

25°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/35°
lun.

20°/36°
mar.

22°/36°