Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Copos pune presiune pe Gruia! Ce strategie a adoptat patronul rapidist

Publicat in Pro Sport, joi 25 aprilie 2013 ·

Gruia Stoica vrea să-i premieze din nou pe rapidişti dacă aceştia vor termina campionatul în primele şase locuri

La finalul meciului de la Constanţa, cu Viitorul, partidă pe care elevii lui Rada au câştigat-o cu 2-1, George Copos a declarat că, în afară de Gruia Stoica, mai există încă un om de afaceri interesat să preia Rapidul. „Sunt deja în discuţii de vânzare cu doi investitori. Îi mulţumesc foarte mult domnului Gruia, un om fantastic, o persoană extrem de puternică“ a declarat şeful de la Ana. În zilele care au urmat partidei de la Constanţa, presa a încercat să afle numele celui interesat să investească în Giuleşti, însă până acum persoana fără semnalemente din discursul lui Copos nu a fost identificată.

Nici cei din anturajul celui poreclit în trecut Berlusconi din Giuleşti nu ştiu vreun amănunt despre cel pomenit de boss-ul vişiniilor. Atunci cum se explică misterul din declaraţia oficialului de sub Podul Grant? Se pare că este vorba de o strategie a patronului rapidist, una menită să-l forţeze pe Gruia Stoica să achiziţioneze clubul până la finalul sezonului.

Stratagema lui Copos vine după ce Gruia Stoica a lăsat de înţeles că până nu va fi aprobat planul de reorganizare el nu va relua negocierile pentru a deveni şef în Giuleşti. În plus, patronul GFR intenţionează să repete gestul pe care l-a făcut după meciul cu Steaua (1-1), atunci când i-a premiat pe elevii lui Marian Rada cu suma de 25.000 de euro. Acum, dacă rapidiştii vor termina campionatul în primele şase locuri, Gruia se gândeşte să ofere o nouă primă.

6,5 milioane de euro trebuie să plătească Gruia Stoica dacă vrea să devină patron în Giuleşti

Gruia Stoica vrea să-i premieze din nou pe rapidişti dacă aceştia vor termina campionatul în primele şase locuri

La finalul meciului de la Constanţa, cu Viitorul, partidă pe care elevii lui Rada au câştigat-o cu 2-1,

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tanczos Barna: „Nicușor Dan a insistat să nu creștem TVA-ul/ Din diverse motive, variantele alternative nu au fost acceptate”

HotNews acum 6 ore
Vicepremierul Tanczos Barna, fost ministru al Finanţelor Publice, afirmă că preşedintele Nicuşor Dan a insistat ca taxa pe valoarea adăugată (TVA) să nu fie majorată, aşa cum a promis în campania electorală, însă, deşi în discuţiile avute în cadrul

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza deficitului / Documente „strict confidențiale” publicate de Europa Liberă

HotNews acum 10 ore
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent ca România să încheie anul cu un deficit bugetar mult mai mare decât cel asumat la începutul anului, relate

Premierul Ilie Bolojan - „România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro”

Ziua Constanta acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ''care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în ca

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum 12 ore
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Alertă de călătorie în Serbia! Ample acțiuni de protest

Ziua Constanta acum 7 ore
Atenționare de călătorie în Republica Serbia - Ample manifestări de protest Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează ori intenționează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia că, începând de

Guvernul a adoptat proiectul Legii Austerității. Ce prevede documentul?

Ziua Constanta acum 10 ore
Astăzi, 4 iulie 2025, în ședința de guvern, Executivul a aprobat proiectul Legii Austerității pentru începerea procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului. Potrivit unui comunicat al Guvernului, Proiect

Ilie Bolojan: „PENSIILE SPECIALE vor fi ATACATE în pachetul doi, sau trei”

Gandul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că România este singura țară din lume în care judecătorii se pensionează la 48 de ani, cu o pensie medie de 5.000 euro, ”care este cam de nouă ori mai mare decât pensia medie din România, în condițiile în car

SUA ameninţă Uniunea Europeană cu noi tarife: 17% pentru toate produsele alimentare

Mediafax acum 6 ore
Această mişcare de ultim moment a survenit înaintea termenului-limită din 9 iulie pentru încheierea unui acord comercial, după care SUA au anunţat că vor aplica tarife de 20% asupra tuturor bunurilor provenite din UE, în absenţa unui acord. Preşedin

Un profesor a fost arestat preventiv, după ce a agresat sexual două eleve. Abuzurile au avut loc în timpul orelor de meditații

Adevarul acum 11 ore
Un bărbat de 63 de ani, din Cluj-Napoca, profesor de matematică, a fost arestat preventiv pentru agresiune sexuală. El este acuzat că a abuzat două eleve de 14 și 15 ani în timpul orelor de meditații.

Sorin Lucaci ar fi fost demis din funcția de director interimar la Apele Române în urma unui control la Praid

Ziua Constanta acum 11 ore
Sorin Lucaci, director interimar la Apele Române, a fost demis, vineri, în urma unui control nefinalizat al corpului premierului la Praid. Demiterea din funcție a fost semnată de ministrul Mediului, Diana Buzoianu, scrie Gândul.ro. Demiterea a avut

Vremea

București
acum

22°
sâm.

21°/34°
dum.

21°/37°
lun.

23°/39°
mar.

21°/38°
Iasi
acum

19°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/34°
lun.

19°/38°
mar.

18°/37°
Constanta
acum

20°
sâm.

20°/31°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/33°
lun.

18°/36°
mar.

17°/34°
Timisoara
acum

19°
sâm.

18°/34°
dum.

20°/39°
lun.

21°/38°
mar.

18°/32°