Exact în perioada în care majoritatea românilor îşi fac planuri de vacanţă, hoţii îşi fac planuri de cum să intre în casele lor. Din acest motiv, începutul verii debutează cu o campanie de anvergură a Poliţiei Române îndreptată împotriva infractorilor. Din datele puse la dispoziţie de Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii (ICPC) reiese că un sfert din spargerile de locuinţe au avut loc din cauza neglijenţei.
1 /.
Campania „NU-ŢI SCĂPA CASA DIN OCHI!” se va desfăşura în perioada mai – iulie 2013, la nivel naţional, şi are drept scop informarea populaţiei cu privire la modalităţile de prevenire a furturilor din locuinţe. Aşa cum reiese din analizele specialiştilor de la ICPC, aproape 90 la sută dintre hoţi sunt bărbaţi, majoritatea necăsătoriţi, cu vârste cuprinse între 14 şi 40 de ani. De asemenea, majoritatea furturilor de la sate au loc noaptea iar în oraşe, ziua.
Actori în rolul hoţilor
Pentru exemplificarea cât mai sugestivă a profilului spărgătorilor de locuinţe, poliţiştii au apelat la actori profesionişti care au interpretat rolurile cele mai des folosite de infractori. La conferinţa de presă desfăşurată astăzi la sediul Inspectoratului General al Poliţiei Române din şoseaua Ştefan cel Mare s-au pus “în pielea” hoţilor şi au arătat modalităţi de sustragere a bunurilor din locuinţe, aşa cum au fost ele identificate de poliţişti.
Hoţul muncitor îşi atribuie false identităţi şi calităţi – instalator, electrician, lucrător la deratizare, utilităţi. Este îmbrăcat de obicei cu echipamente gen salopetă, care să sugereze apartenenţa la diferite instituţii. Are asupra sa mai multe tipuri de legitimaţii false cu diverse nume, în funcţie de calitatea pe care şi-o atribuie.
Hoţul oportunist este acela care profită de uşi/geamuri lăsate deschise de către proprietari. Va fi îmbrăcat sport – trening, adidaşi care imită mărci cunos