O plimberică!

E o zi frumoasă de primăvară, razele soarelui se joacă în cataramele D&G ale cocălărițelor, în aer plutește parfumul copacilor înfloriți și al părului ars cu placa.

Ai fost smuls dintr-o lungă trezire a dimineții de sîmbătă și scos afară, în aer curat și cîntec de păsărele, ca un cîine. Soarele, superb altfel, îți înfige scobitori în pupile. Plimbare.

– Uite-o pe aia! – zice ea.

– Nu, nu mă uit la curul ei! – spui tu din instinct.

Și chiar nu te uitai, doar dacă curul ăleia nu era cumva o pată mare și neagră care ți se așternuse peste ochii înlăcrimați și care te împiedica să vezi ceva.

– Altceva voiam să spun! Aia are curul mai mare decît al meu?

– Aaa, da, mult mai mare!

– Nu zici doar așa?

– Nuuu! Ce, nu-ți spuneam dacă era altfel?… Îți spuneam.

Plimbarea continuă. Un ceai la o terasă și doi biscuți pe o farfurioară n-au cum să nu-ți schimbe viața. Și ți-o schimbă. Mai exact, e prima oară cînd te simți ca un pensionar ieșit să-și ia micul dejun pe aleile stațiunii Amara.

Vreo jumătate de oră stați în fața unor vitrine. Deslușești că ar fi vorba de o librărie. Ah, ce bine ar fi să poți vedea și să dispară și mahmureala asta. După ce se uită și se tot uită la titluri, spune:

– Corina asta chiar e proastă! Uită-te și tu cum m-a luat pe partea dreaptă! Clar că-n partea asta e mai lung. Nu mă mai duc la salonul ăla niciodată.

Plimbarea continuă. Încă nu vezi nimic, dar, după mirosul de ziduri îmbibate de pișat, îți dai seama că ați ajuns în Centrul Vechi. Te ia frigul, vezi gangurile întunecate, oamenii aceia mici și negri… Of, te gîndești că ai să mori! Dar vocea ei caldă te aduce înapoi:

– Să nu uităm să trecem pe la Real să facem niște cumpărături. Dar cînd terminăm plimbarea, pe la cinci, șase!

O plimbere de neuitat

Mai țineți minte reclama aia