Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mopediştii nu pot intra, încă, în legalitate

Publicat in Magazin Salajean, vineri 26 aprilie 2013 ·

Normele pentru obţinerea permisului pentru moped nu au fost publicate încă, deşi au trecut deja 90 de zile de la schimbarea legii. Modificarea legii privind circulaţia pe drumurile publice prin care se prevedea introducerea mopedelor şi a triciclurilor în categoria autovehiculelor şi obligativitatea obţinerii permisului de conducere pentru acestea a fost adoptată de Parlament în 19 ianuarie. Şcolile de şoferi vor fi autorizate abia după ce Guvernul va stabili normele de aplicare a legii. Norme care întârzie să apară spre nemulţumirea reprezentanţilor şcolilor de şoferi. Conducătorii de mopede sunt obligaţi să aibă permis de conducere, însă nu pot face şcoala de şoferi.

“Ne-au blocat posibilitatea de a face înscrieri. Aşteptăm reglementările, până atunci nu putem face nimic. Solicitări avem zilnic. În fiecare zi, sună şi întreabă cel puţin două-trei persoane. Nu pot să le spun decât să mai revină, căci şi noi aşteptăm publicarea normelor. Nu ştim nici în ce va consta examenul auto şi nici câte ore trebuie să facă o persoană care vrea permis pentru moped. Multă lume s-ar folosi de aceste mopede, mai ales în această perioadă”, a explicat Ludovic Jako, reprezentantul unei şcoli de şoferi din Zalău. În opinia sa, după publicarea normelor pentru obţinerea permisului pentru moped, solicitările vor fi mult mai multe.

De asemenea, un alt instructor auto din judeţ spunea că în ultimele săptămâni a fost întrebat de zeci de persoane cum pot obţine permisul pentru moped. “Nu pot să le spun decât că aşteptăm şi noi publicarea normelor. Nu am făcut liste cu cei interesaţi, căci în situaţia dată nu avem cum să facem înscrieri, însă numărul doritorilor este mare”.

Şcolile nu s-au autorizat încă pentru categoriile de permise AM, A1, B1 necesare pentru mopede, scutere şi ATV-uri. Autoritatea Rutieră Română ar urma să avizeze şcolile de şoferi, dacă Ministerul Tran

Articolul in Magazin Salajean >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu la un magazin de pe Şoseaua Virtuţii din București. Focul s-a extins și la un hotel / Zeci de persoane evacuate

HotNews acum 31 minute
Un incendiu a izbucnit vineri dimineață la un magazin situat pe Şoseaua Virtuţii, care s-a propagat și la faţada şi terasa unui hotelul aflat în apropiere, unde a pătruns fumul, atât pe casa scării, cât şi în camere, anunță ISUBIF. Potrivit ISUBIF,

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 46 minute
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 11 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

TABEL România conduce de departe în UE la numărul de cetățeni care au plecat să trăiască în alte țări comunitare – de două ori mai mulți decât polonezii

HotNews acum 2 ore
Românii reprezintă cel mai mai număr de cetățeni dintr-o țară a Uniunii Europene care trăiesc în alte state comunitare. Totodată, ei reprezintă și cel mai mare procent din populația unui stat UE care a ales să trăiască în altă țară a Uniunii, relevă

Canicula revine în România iar ploile vor fi puține. Prognoza pentru 4 săptămâni

Mediafax acum 2 ore
Prognoza pentru următoarea perioadă: 21 – 28 iulie Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toată țara. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile sud-estice și excedentar în restul ter

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Academia științifică Royal Society i-a sugerat lui Elon Musk să ia în considerare demisia din cadrul instituţiei

Adevarul acum 50 minute
Royal Society i-a sugerat lui Elon Musk să ia în considerare demisia din cadrul instituţiei dacă simte că nu poate contribui la atenuarea atacurilor administraţiei Trump asupra cercetării.

Grecia intră într-unul dintre cele mai puternice valuri de caniculă din ultimii ani. Până la cât vor urca temperaturile

HotNews acum 3 ore
Temperaturile foarte ridicate înregistrate în ultimele zile în Grecia vor fi urmate la începutul săptămânii viitoare de un val și mai mare de căldură, cel mai puternic de până acum în acest an, scrie publicația elenă To Vima, preluată de Rador Radio

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 11 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

FOTO Dezastru la Academia de Poliție, după furtuna din București. Sindicatul Europol denunță corupția și incompetența: „Iată consecințele”

HotNews acum 10 ore
Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București a fost grav afectată în urma furtunii care a lovit joi Capitala și județul Ilfov. Potrivit imaginilor din spațiul public, acoperișul clădirii principale s-a prăbușit, iar resturi de materiale d

Vremea

București
acum

20°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

19°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

19°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

17°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°