Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Beceniul, sub asediul urşilor şi al mistreţilor

Publicat in Opinia Buzau, vineri 26 aprilie 2013 ·

Au coborât în sat, au atacat stupinele şi stânele, iar oamenii se tem pentru viaţa lor, iar autorităţile... fac rapoarte

Panică în localitatea buzoiană Beceni, după ce, de câteva zile, urşii au coborât la marginea satului şi au atacat animalele localnicilor. Animalele sălbatice coboară însă, din păduri, în preajma gospodăriilor pentru hrană, în această perioadă a anului hrana fiind prea puţină.

Potrivit primarului comunei Beceni, Dumitru Constantin Laurenţiu, este primul an când oamenii se confruntă cu aşa ceva. Urşii au atacat mai multe stupine în ultima perioadă, distrugând vagoanele apicultorilor, câte unul în fiecare săptămână. Nici animalele de la stână nu au scăpat de furia urşilor, până acum acesta omorând mai multe oi şi capre ale locuitorilor din Beceni. Oamenii se tem de animale, pentru că la ei în zonă n-au văzut niciodată urşi atât de aproape de gospodării. Cea mai periculoasă pare a fi o ursoaică cu pui însă teama oamenilor este tot mai mare, pentru că urşii coboară în familie şi, pe lângă faptul că fac prăpăd pe unde trec, localnicii se tem pentru viaţa lor, pentru că oricând există posibilitatea ca unul dintre animale să atace oameni. Primarul comunei Beceni spune că asta se întâmplă din cauza faptului că în ultimii ani pădurile au fost tăiate masiv, iar habitatul natural al urşilor a fost afectat. „Ursoaica cu pui este foarte periculoasă. Cei care gestionează fondul de vânătoare de aici au promis că vor veni şi vor lua măsurile care se impun pentru îndepărtarea lor, dar nu cred că izgonirea urşilor este o soluţie, mai degrabă ar trebui tranchilizaţi şi mutaţi cât mai departe“, susţine primarul comunei Beceni.

Asociaţiile de vânătoare şi gestionarii fondurilor de vînătoare trebuie să respecte legea şi să acorde hrana animalelor sălbatice din habitatul lor, pentru că altfel urşii vor coborî la vale în număr tot mai mare şi vor at

Articolul in Opinia Buzau >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Judecătoare din Timișoara, găsită decedată după ce a căzut de la etajul 7 al unui imobil

Ziua Constanta acum 14 minute
Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Conform celor mai noi informații, victima e o judecătoare din Timișoara, ca

„Profesorul de genii” Kristof Lajos, condamnat la 13 ani și 3 luni pentru viol și agresiune sexuală

Mediafax acum o ora
Kristof Lajos a fost condamnat la 13 ani și 3 luni de închisoare pentru viol și agresiune sexuală împotriva unor minori. Potrivit deciziei pe fond, instanța a admis parțial acțiunea civilă formulată de părțile vătămate și a dispus plata a 100.000 de

Zi decisivă pentru Călin Georgescu. Fostul candidat la prezidențiale află azi dacă rămâne sub control judiciar

HotNews acum 2 ore
Călin Georgescu află luni dacă rămâne sub control judiciar, după ce judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 a amânat vinerea trecută luarea unei decizii în cazul fostului candidat la prezidențiale, conform Agerpres.

Guvernul Bolojan își asumă răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. TVA mai mare, accize crescute și contribuții pentru pensii peste 3.000 lei

Ziua Constanta acum 4 ore
Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului, potrivit Agerpres.

Doliu la Farul Constanța A murit fostul fotbalist Dumitru Tănase

Ziua Constanta acum 2 ore
După decesul, la numai 62 de ani, al lui Vasile Mănăilă, fost fotbalist și antrenor, Farul Constanța este din nou îndoliat, după ce s-a stins din viață fostul jucător farist Dumitru Tănase. Farul Constanța anunță cu tristețe trecerea în neființă a f

O nouă ediție TEZAUR începe astăzi, cu dobânzi de până la 7,90%

HotNews acum 42 minute
Ministerul Finanțelor lansează astăzi, 7 iulie, cea de-a șaptea ediție a Programului TEZAUR din acest an, care oferă persoanelor fizice o nouă ocazie de a economisi la dobânzi foarte bune. Astfel, în perioada 7 iulie – 1 august 2025, românii pot inv

„A luat-o razna complet, este un dezastru”. Trump atacă planurile lui Musk de a înființa un nou partid și critică numirea la NASA

HotNews acum 4 ore
Președintele Donald Trump a calificat duminică drept „ridicole” planurile lui Elon Musk de a forma un nou partid politic, lansând noi atacuri la adresa miliardarului din domeniul tehnologiei și afirmând că aliatul lui Musk, pe care îl dorea numit la

Sindicaliştii din Sănătate şi Educaţie protestează la Palatul Parlamentului faţă de măsurile fiscale anunţate de Guvern

Mediafax acum o ora
Zeci de autocare cu sindicaliști din toate colțurile țării au ajuns la București pentru protestul anunțat la palatul Parlamentului-Intrarea Izvor de mai multe federații sindicale. Sunt angajați din mai multe domenii de activitate, în special din Săn

UPDATE - Parlamentul se reuneşte pentru angajarea răspunderii Guvernului pe primul pachet de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului /Opoziţia are 3 zile pentru a depune moţiune de cenzură / Şedinţă de Guvern pentru forma finală/ Proteste la Parlament

News.ro acum 25 minute
Plenul comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului se reuneşte, luni, de la ora 15.00, pentru asumarea răspunderii Guvernului pe primul pachet de măsuri fiscale pregătite pentru reducerea deficitului. Potrivit Constituţiei, Opoziţia are la dispoziţie

Vremea

București
acum

34°
lun.

22°/41°
mar.

23°/39°
mie.

19°/34°
joi

15°/29°
Iasi
acum

32°
lun.

20°/37°
mar.

20°/38°
mie.

19°/31°
joi

16°/25°
Constanta
acum

33°
lun.

21°/33°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

33°
lun.

19°/33°
mar.

18°/35°
mie.

14°/20°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

34°
lun.

20°/37°
mar.

18°/38°
mie.

12°/21°
joi

14°/22°