Biserica încuviinţează donarea de organe. Însuşi Dumnezeu, din iubire faţă de om, îi dăruie acestuia Trupul şi Sângele Său. Şi noi, urmând Lui, putem să ne manifestăm dragostea de aproapele, dăruind ceva din trupul nostru. Urmează o pledoarie pentru transplantul de organe.

Spuneam, într-un text anterior, ce mare şi minunată Taină a întregii creaţii este faptul că Dumnezeu se dă omului de mâncare, spre comuniune veşnică. Nu orice fel de mâncare, ci chiar Trupul şi Sângele Său. Neînţelegând bine aceasta, unii au acuzat pe creştini de canibalism. Eroarea pleacă de la neputinţa înţelegerii corecte a iubirii şi jertfelniciei Domnului.

În fapt,documentele oficiale ale Bisericii Ortodoxe Române arată clar că la baza binecuvântării transplantului de organe stau spiritul de iubire jertfelnică pentru aproapele nostru aflat în suferinţă şi spiritul de ocrotire şi salvare a vieţii. Dacă ne gândim bine, cel mai frecvent transplant de organe este donarea de sânge spre salvarea de vieţi umane, chip şi asemănare cu dăruirea Sângelui Domnului, spre viaţa lumii întregi.

Dar, deşi în marea majoritate, românii înţeleg bine aceste precepte creştine, realitatea arată că există încă o mare reticenţă în privinţa acestui act medical. Asta înseamnă că noi, preoţii, împreună cu medicii, dar şi cu presa, trebuie să fim mai deschişi şi mai lămuritori în privinţa acestei chestiuni. În principal, motivele reticenţilor se pot grupa în două mari grupe:

a) motive religioase – aşa cum am văzut mai sus, nu există motive fundamentate religios care să se opună transplantului de organe. Desigur, trebuie respectate cu stricteţe condiţiile morale ale acestui act: să fie liber, conştient, din spirit de iubire jertfelnică, şi să nu între în zona mercantilismului (o expunere completă găsiţi pe site-ul Patriarhiei, citat mai sus). Din păcate, constatăm cu amărăciune că există chia