Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Farul, a treia înfrângere consecutivă

Publicat in Romania Libera, joi 25 aprilie 2013 ·

La începutul sezonului oficialii şi jucătorii echipei RCJ Farul Constanţa anunţau ca obiectiv calificarea în semifinalele Superligii. Meciurile jucate până acum au arătat însă că echipa de pe litoral mai are mult de muncă până să ajungă să pună pretenţii echipelor de top. După ce a pierdut cu Timişoara şi Baia Mare, cu aceasta din urmă la zero, ieri, în Ghencea, Farul a pierdut şi în faţa Stelei. Marinarii nu au luat nici măcar punctul bonus defensiv, asta în ciuda faptului că înainte cu zece minute de final, conduceau cu scorul de 15-14.

Meciul dintre Steaua şi RCJ Farul a avut loc ieri, la Bucureşti şi a contat pentru runda cu numărul şase a Superligii de rugby. Partida a fost una extrem de echilibrată până pe finalul ei şi de această dată Florin Vlaicu, transformerul stelist fiind cel care a contribuit decisiv la înfrângerea echipei de pe litoral prin cele 19 puncte marcate.

Jocul a început cu Steaua la timonă, dominarea teritorială a gazdelor concretizându-se pe tabelă printr-o lovitură de pedeapsă transformată de Vlaicu şi eseul lui Cazan (8-0). Transformarea a fost ratată, iar apoi Apostol a interceptat un balon şi s-a dus până în terenul de ţintă al Stelei. Bratu a transformat şi scorul devenea 8-7 pentru gazde, scor cu care s-a intrat la cabine.

Mitanul secund a debutat furtunos cu o lovitură de pedeapsă transformată de Vlaicu, urmată de un eseu al Farului semnat de Raţiu, netransformat însă. Acelaşi Vlaicu i-a readus pe stelişti în avantaj, după care Eugen Janties a readus Farul la conducere cu o lovitură de pedeapsă transformată, scor 15-14.

Au fost ultimele puncte marcate de Farul în meciul de la Bucureşti, dar scorul avea să ia proporţii de partea Stelei. Vlai­cu şi-a continuat recitalul şi a ratat tot, iar Cazan a mai marcat un eseu pentru Steaua, care în final s-a impus cu un categoric, 34-15, scor oarecum mincinos, dar posibil

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

TikTok nu mai funcționează în SUA. Iată mesajul afișat pentru utilizatori

Ziua Constanta acum 27 minute
TikTok a fost scos din SUA, lăsând milioane de utilizatori fără platforma lor preferată. TikTok a ieșit offline în SUA, cu câteva ore înainte ca o nouă lege care interzice platforma să intre în vigoare. Un mesaj care apare pe aplicație pentru utili

Intrarea în vigoare a armistiţiului din Gaza a fost amânată. Motivul invocat de Netanyahu

HotNews acum 51 minute
Acordul de încetare a focului între Israel şi Hamas, programat să intre în vigoar duminică dimineață, a fost amânat. Premierul Benjamin Netanyahu a transmis că încetarea focului nu va începe până când Hamasul nu va prezent lista ostaticilor care urm

Donald Trump a sosit la Washington, iar festivităţile de învestire au început cu un imitator al lui Elvis şi focuri de artificii - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Preşedintele ales Donald Trump a sosit sâmbătă seara în zona Washingtonului pentru a sărbători revenirea sa la putere, înaintea unei ceremonii de inaugurare care a fost schimbată din cauza temperaturilor scăzute, relatează Reuters. Trump a zburat la

Rezultat fabulos pentru Gabi Ruse la Australian Open! Românca este în sferturi la dublu după un meci absolut incredibil

Gazeta Sporturilor acum 39 minute
continuă aventura la primul turneu de Grand Slam al anului, la Australian Open. Eliminată în turul al doilea de la simplu, Ruse a obținut noaptea trecută calificarea în sferturile de finală ale competiției la dublu, fiind la un meci distanță de a eg

Salvamont: Peste 130 de intervenţii de urgenţă în ultimele 24 de ore; 140 de persoane, salvate de pe munte

G4Media acum o ora
Salvamontiştii au salvat de pe munte, în ultimele 24 de ore, 140 de persoane, fiind primite peste 130 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a acestora. ”O nouă zi de foc pentru salvamontiştii din întreaga ţară. În ultimele 24 de or

Exporturile de produse petroliere ale Rusiei au scăzut cu aproape 10% în 2024, din cauza atacurilor cu drone şi a sancţiunilor occidentale

News.ro acum o ora
Exporturile de produse petroliere pe cale maritimă ale Rusiei au scăzut cu aproape 10% în 2024, după ce atacurile cu drone din Ucraina au avariat rafinării importante, iar creşterea costurilor de finanţare şi interdicţia guvernamentală privind expor

Yemen: Rebelii houthi sunt pregătiţi să riposteze dacă sunt atacaţi în timpul armistiţiului din Gaza

News.ro acum 2 ore
Rebelii houthi „avertizează forţele inamice din Marea Roşie cu privire la consecinţele oricărei agresiuni împotriva Yemenului în timpul perioadei de încetare a focului în Gaza”, conform unei declaraţii pe X, relatează lefigaro.fr. Houthis „vor confr

Acordul de încetare a focului şi de eliberare a ostaticilor dintre Israel şi Hamas în Fâşia Gaza intră în vigoare duminică dimineaţă

News.ro acum 4 ore
Acordul de încetare a focului şi de eliberare a ostaticilor dintre Israel şi Hamas în Fâşia Gaza urmează să intre în vigoare duminică dimineaţa, ceea ce ar putea pune capăt războiului de 15 luni, relatează AFP. Încetarea focului în trei etape va int

Horoscop pentru duminică, 19 ianuarie 2025. Sănătatea este vulnerabilă pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec Sanatatea este vulnerabila, de aceea ingrijeste-te mai mult in aceste weekend. Pe de alta parte, te preocupa treburile de rutina atat cele de la serviciu, cat si cele domestice. Recomandabil este sa nu depui eforturi mari. Duminica te vei sim

Mii de persoane au protestat la Washington împotriva lui Donald Trump, înainte de inaugurarea sa

HotNews acum o ora
Mii de oameni, majoritatea femei, au ieșit, sâmbătă, pe străzile din Washington DC pentru a participa la un marș împotriva președintelui ales Donald Trump, cu două zile înainte de ceremonia de inaugurare, potrivit BBC. „Marșul Poporului”, cunoscut a

Vremea

București
acum

-2°
dum.

-2°/8°
lun.

2°/9°
mar.

3°/8°
mie.

3°/7°
Iasi
acum

dum.

3°/8°
lun.

2°/11°
mar.

3°/9°
mie.

2°/7°
Constanta
acum

dum.

0°/9°
lun.

4°/7°
mar.

6°/8°
mie.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

-1°
dum.

-2°/3°
lun.

0°/7°
mar.

2°/6°
mie.

2°/4°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/2°
lun.

-1°/5°
mar.

2°/6°
mie.

2°/5°