Şi în acest an, de Florii, Muzeul Ţăranului Român îşi aşteaptă meşterii din toate zonele ţării. De astăzi, 26 aprilie, până duminică, 28 aprilie, olari, fierari, cioplitori, lingurari, cojocari, cofetari, pielari, rudari, iconari, dar şi ţesătoare, cusătorese, împletitoare, încondeietoare vor veni la Târgul de Florii cu ouă încondeiate, obiecte din lemn, ceramică, ţesături, jucării, instrumente muzicale, podoabe, mobilier pictat, icoane. Sunt prezenţi, pentru prima dată la Târgul de Florii, meşterii: Cosmi Floarea, care confecţionează opinci, Adam Gyula, cu ceramică de Miercurea Ciuc, şi Zolta Nidănilă, care face obiecte din papură. Târgul este şi un prilej de a târgui de-ale gurii: cozonaci, suc de mere, cofeturi din Teleorman, turtă dulce de Harghita, kürtös kalács, mere din Maramureş, halviţă, miere de albine şi lăptişor de matcă, polen şi propolis, ierburi de leac, pălincă de Bihor şi vin. Prin târg, vor avea loc demonstraţii de încondeiat ouă; spectacole de teatru (de păpuşi) pentru copii: Lăzărelul, cu trupa Tropăiele, coordonată de Beatrice Iordan, programat mâine (sâmbătă, 27 aprilie), ora 11:30, la Atelierul de creativitate. Tot mâine, în curtea interioară a Muzeului, la ora 15.00, sunteţi aşteptaţi la concertul Ansamblului Tălăncuţa, din Republica Moldova. Cu acest prilej, va avea loc şi lansarea cărţii "Ansamblul Etnofolcloric Tălăncuţa, în cronici şi imagini", de Veta Ghimpu-Munteanu. Repertoriul Ansamblului cuprinde cântece puţin cunoscute şi neprelucrate, culese de muzicologul şi folcloristul moldovean Andrei Tamazlâcaru, de-a lungul cercetărilor sale etnologice în Moldova. Fondat în 1980 de Andrei Tamazlâcaru, Ansamblul are aproximativ 25 de membri, interpreţi extraordinari ai folclorului din Moldova - Maria Iliuţ, Surorile Oşoianu, Veta Ghimpu-Munteanu, Victor Dubenco, Victor Botnaru şi alţii. Până în prezent, Tălăncuţa a susţinut numeroase conce