Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Invitați din 5 țări europene, „dați pe spate” de ospitalitatea și profesionalismul regăsit la Liceul Economic „Nicolae Iorga”

Publicat in News Pascani, vineri 26 aprilie 2013 ·

Liceul Economic „Nicolae Iorga” a avut astăzi niște invitați de onoare, din mai multe țări europene, care au venit la Pașcani în cadrul unui proiect educațional finanțat de Uniunea Europeană. Proiectul se numește „Inteligențele multiple și educația părinților” și are drept scop testarea celor 8 tipuri de inteligență la copii, atât în prezența cadrelor didactice, cât și a părinților. La eveniment au participat 14 profesori din Marea Britanie, Irlanda, Spania, Grecia, Danemarca, 6 dintre aceștia având și statut de părinți. Timp de două zile, invitații au luat parte la diferite activități din cadrul orelor de curs, culminate astăzi în jurul prânzului cu un spectacol impresionant, susținut de ansablul artistic al școlii, coordonat de profesorul Gheorghe Arșinel. „Am implicat părinții și copiii în activități comune și ne vom bucura ca, la sfârșitul proiectului, să reiasă cât mai bine faptul că fiecare avem tipuri aparte de inteligență. Aici la Pașcani ne-am simțit ca acasă, încât abia așteptăm să încheiem și alte parteneriate pe viitor. ”, a declarat Pavlos Kokkinakis, coordonatorul principal al proiectului. În ceea ce privește partea română, partener în proiect este Casa Corpului Didactic „Spiru Haret”Iași. Datorită inițiativei reprezentanților instituției din filiala Pașcani, activitățile desfășurate de partea română, în această etapă a proiectului, au avut loc la Liceul Economic „Nicolae Iorga”. Motivația organizatorilor a fost întemeiată pe receptivitatea directorului instituției, Gheorghe Spiridon, disponibilitatea și profesionalismul cadrelor didactice care predau în instituție. Activitățile proiectului au fost începute în luna octombire a anul trecut și vor continua până în luna mai a anului curent. „Ceea ce aduce nou acest proiect este faptul că părinții se regăsesc în clasă alături de elevi și descoperă împreună modul în care îi pot ajuta, în care pot trăi anumit

Articolul in News Pascani >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO+VIDEO. Autocar cu copii, răsturnat pe autostrada A2! A fost activat Planul Roșu de Intervenție și trimise 2 elicoptere SMURD

Ziua Constanta acum o ora
Un autocar s-a răsturnat pe autostrada A2 - km 50, în localitatea Sarulești, județul Călărași, pe sensul spre Constanța Având în vedere numărul persoanelor implicate pentru eficientizarea misiunii de răspuns la nivelul județului a fost activat Planu

Statele NATO au convenit creșterea etapizată a bugetelor apărării până la 5% din PIB / Ce țară a obținut o excepție

HotNews acum 24 minute
Statele membre ale NATO, care se reunesc începând de marți la un summit la Haga, și-au dat duminică acordul asupra creșterii treptate a cheltuielilor legate de apărare până la procentul de 5% din PIB până în anul 2035, după ce Spania, care a respins

Kelemen Hunor anunţă că UDMR rămâne la guvernare în noua coaliţie PSD–PNL–USR–UDMR/ Uniunea va avea un vicepremier - Tánczos Barna şi doi miniştri - Cseke Attila la Ministerul Dezvoltării şi Demeter András la Cultură: Vom pune statul la dietă

News.ro acum 45 minute
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat duminică seară, pe pagina sa de Facebook, că Uniunea rămâne la guvernare în noua coaliţie PSD–PNL–USR–UDMR şi că va avea un vicepremier, pe Tánczos Barna, şi doi miniştri - Cseke Attila la Ministerul Dezvoltări

La o zi după ce anunţa că îl propune pe Trump la Premiul Nobel pentru Pace, Pakistanul condamnă bombardamentul SUA asupra Iranului

HotNews acum o ora
Pakistanul a condamnat duminică atacurile comandate de Donald Trump asupra Iranului, la o zi după ce Islamabadul anunţa că îl va propune pe preşedintele Statelor Unite pentru Premiul Nobel pentru Pace, relatează News.ro citând Reuters. Pakistanul a

Simona Halep revine pe terenul de tenis, în cadrul turneului de la Iaşi

Mediafax acum o ora
Fanii Simonei Halep au un real motiv de bucurie. Sportiva din Constanța este gata să revină pe terenul de tenis, la un meci demonstrativ care va avea loc la turneul de la Iași. Fostul lider WTA va intrat pe terenul din capitala Moldovei alături de A

PSD și-a stabilit miniștrii din viitorul guvern. Care sunt numele noi

HotNews acum 2 ore
PSD a validat duminică cele şase propuneri de miniştri ale partidului pentru viitorul guvern condus de Ilie Bolojan. Social-democrații vor deține portofoliile de la Sănătate, Justiţie, Muncă, Energie, Agricultură şi Transporturi, dar și un post de v

Parlamentul iranian a aprobat închiderea strâmtorii Ormuz, ca represalii în urma atacului american

Ziua Constanta acum 3 ore
Parlamentul iranian a aprobat duminică închiderea strâmtorii Ormuz, ca represalii în urma atacului american asupra instalațiilor nucleare iraniene, dar decizia finală trebuie luată de Consiliului Suprem de Securitate Națională al Iranului, transmite

Cei patru miniștri PNL din viitorul Guvern / Ilie Bolojan: Foarte probabil mâine se va semna protocolul coaliţiei

HotNews acum 4 ore
Conducerea PNL a validat, duminică, propunerile de miniştri pentru viitorul guvern, condus de Ilie Bolojan. Anunțul a fost făcut chiar de Bolojan, președinte interimar al PNL, care a prezentat și calendarul probabil al învestirii noului executiv. „A

Alba: O persoană a căzut într-o râpă, după un accident cu un ATV / S-a declarat decesul

Mediafax acum o ora
„Secția de pompieri Aiud intervine in cooperare cu Salvamont Alba pentru salvarea unei persoane si acordarea primului ajutor medical in com. Râmeț, zona Valea Mănăstirii. Este vorba despre despre o persoană care ar fi căzut într-o râpă, in urma unui

Claudiu Târziu a lansat, la câteva săptămâni de la despărţirea de AUR, Acţiunea Conservatoare: „Vom sancţiona dur fiecare derapaj al acestei coalitii trădătoare”

HotNews acum 3 ore
Claudiu Târziu a lansat „Acţiunea Conservatoare”, la câteva săptămâni de la momentul la care anunţa că se desparte „definitiv” de AUR, motivând că această alianţă „a fost înlocuită cu Partidul George Simion”. Târziu afirmă că noua formaţiune îşi „as

Vremea

București
acum

25°
dum.

14°/29°
lun.

17°/31°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

24°
dum.

13°/28°
lun.

16°/26°
mar.

16°/29°
mie.

16°/30°
Constanta
acum

22°
dum.

15°/26°
lun.

17°/25°
mar.

20°/29°
mie.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

10°/27°
lun.

14°/28°
mar.

17°/27°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

27°
dum.

12°/30°
lun.

13°/33°
mar.

18°/33°
mie.

20°/36°