Liana Cozea, Al doilea eu, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 2013, 248 pag.

Liana Cozea rămâne fidelă teritoriului de exersare a disponibilităţilor sale interpretative adjudecat încă de la debut: literatura feminină (vezi Prozatoare ale literaturii române moderne, Cvartet cu prozatoare, eseurile despre Dana Dumitriu şi Hortensia Papadat-Bengescu). Confesiuni ale eului feminin (2005) deschidea o ramificaţie focalizând pe scrisul confesiv. Proiectul e dus mai departe cu Al doilea eu, carte pe care Gh. Grigurcu a comentat-o într-un număr anterior. Ideea că, „narcisiacă prin definiţie, diarista găseşte în jurnalul intim […] spaţiul propice demersului de dobândire a sentimentului de identitate”, dar că „atunci când se are pe sine ca obiect al discursului, îşi învăluie viaţa intimă, detaliile în discreţie” era argumentată prin jurnalele unor Jeni Acterian, Sorana Gurian, Oana Orlea şi Lena Constante (aici, câteva pagini de jurnal ale Lianei Cozea, remarcabile ca fineţe a detaliilor şi ordonare într-un tot emblematic), Monica Lovinescu şi Tia Şerbănescu. Spuneam atunci că, deşi poate fi adevărat că romanele feminine sunt mai „subversive”, mai provocatoare, în vreme ce jurnalul e „cuminte şi aşezat, cerebral, lucid şi echilibrat, dar moderat sincer”, e de discutat dacă punerea între paranteze a sexualităţii şi erotismului ţine de sinceritate moderată ori e vorba, mai degrabă, de dorinţa expresă de a se măsura cu alte instrumente decât cele ale lumii exterioare. Feminitatea ca povară e, nu încape îndoială, un motiv recurent al scrisului feminin, dar împovărarea vine mereu din exterior, un detaliu care merită aprofundat.

Al doilea volum păstrează abordarea detaliat descriptivă – bogate rezumate de lectură, cu paranteze teoretice în rama desenată de Philippe Lejeune, cu valorări ale desenului prin tuşe inspirate de o bibliografie diversă şi, adeseori,