Intr-o nesabuita goana dupa "vesti bune", Comisia Europeana, de asta data secondata de presa internationala, a anuntat triumfal parafarea, la sfarsitul saptamanii trecute, a unei "intelegeri istorice intre Serbia si Kosovo". Daca cineva nu intelege cum se face ca presa a considerat un eveniment pozitiv drept "stire", explicatia este simpla: acordul era, in imaginarul comentatorilor, scris cu sange sarbesc; or, sangele, in general, si cel sarbesc, in special, se vinde bine. La o analiza mai atenta, lucrurile stau complet altfel. Avem de a face, mai degraba, cu o confuzie istorica.
Orice progres in directia solutionarii controverselor din Balcanii de Vest, mai ales in ceea ce priveste normalizarea relatiilor dintre sarbi si kosovari, este de salutat. In legatura cu aceasta trebuie inteles ca o anumita fluiditate a sensului ce poate fi dat acordurilor de etapa, este binevenita intrucat ascunde divergentele inca de nedepasit si, oferind sentimentul ca barierele psihologice au fost trecute, permite partilor auto-linistirea, dedramatizeaza situatia si creeaza, astfel, cadrul favorabil pentru consolidarea terenului pe care ulterior se poate ridica un acord complet. Credinta fiecarei parti ca a castigat intr-un anumit punct, fie ea si gresita, este schela, iluzorie dar solida, care propteste constructia consensului pana cand aceasta isi dobandeste aptitudinea de a se auto-sustine
Pe de alta parte, insa, trebuie sa fim constienti ca, uneori, ambiguitatile care faciliteaza acceptarea unor solutii eventual viabile pe termen scurt, au potentialul crearii de probleme si mai mari pe termen mediu si lung. Mai ales daca iluzia succesului nu se transforma suficient de repede in succes pur si simplu. Este si cazul intelegerii mediate de Comisia Europeana, in conditiile dogmatismului si ale ingustimii de vederi care o caracterizeaza.
"Acordul" este, de fapt, doar
